Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Prinși cu minciuna? Mitropolia precizează că Partidul Șor nu are nicio legătură cu Focul Haric adus de la Ierusalim

24 Apr. 2022, 12:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Apr. 2022, 12:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă, 23 aprilie 2022 în Republica Moldova de către un grup de pelerini din Ucraina și oferită în dar Bisericii Ortodoxe din Moldova. Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove nu se asociază cu reprezentanții unor formațiuni politice care își asumă meritul aducerii Sfintei Lumini în țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizarea aparține Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove și a fost făcută în contextul în care formațiunea politică condusă de către fugarul Ilan Șor a declarat că a contribuit la aducerea Luminii Sfinte în Moldova.

Sâmbătă seara, PP Șor a emis un comunicat în care preciza că toate cheltuielile pentru transportare au fost suportate de liderul partidului, Ilan Șor.

Avionul charter cu care a fost adusă Lumina Sfântă a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 20:00. Focul Haric a fost transmis de către deputatul Partidului ȘOR, Petru Jardan, mai multor preoți de la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, care au venit la aeroport cu lumânări în mâini şi candele aprinse, a mai notat formațiunea.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!