A XI-a ediție a Galei Filmelor Românești a fost inaugurată la Chișinău. Evenimentul a reunit organizatorii, partenerii evenimentului, cineaști, critici de film, dar și oficiali în sala Cineplex „Loteanu”.
Ministrul în exercițiu al Culturii, Sergiu Prodan, a vorbit despre maturitatea cinematografiei, importanța colaborărilor dintre cineaștii de pe ambele maluri ale Prutului și facilitarea accesului public la filme de calitate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„E bine că Zilele Filmului Românesc vor ajunge anul acesta în mai multe localități din țară, facilitând accesul unui public mai larg la cinema de calitate. Avem ce vedea și lucrăm pentru a asigura continuitatea procesului. Am instituit în acest an Fondul Național al Cinematografiei, lucrăm la mecanismul de implementare și ne dorim cât mai multă inspirație și posibilități pentru a produce filme”, a spus Prodan.
În prima zi a festivalului a fost proiectat filmul „Kontinental 25”, urmat de o sesiune de discuții cu actorul Gabriel Spahiu. Regizorul Radu Jude a fost prezent online, iar discuția cu publicul a fost una intensă, filmul stârnind reflecții asupra conștiinței umane și a realităților sociale contemporane.
În prima zi de ZFR a avut loc și lansarea volumului „Ecranomanie”, semnat de criticul de film Victor Morozov. Proiecțiile vor continua la Cineplex „Loteanu”, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar și în mai multe localități din țară. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.







