Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Programul evenimentelor pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Degustări de vin și concerte de zile mari

03 Oct. 2024, 09:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2024, 09:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Pregătiți-vă pentru un weekend plin de tradiții la Ziua Națională a Vinului 2024, care va avea loc pe 5 și 6 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Evenimentul promite activități interactive și momente de neuitat alături de cei dragi.

Ce te așteaptă?

  • Școala Vinului: Participă la ateliere de degustări ghidate și instruiri despre consumul moderat de vin.
  • Curtea Țărănească: Descoperă meșteșugurile tradiționale prin master-classuri de olărit, sculptură și multe altele.
  • Concerte LIVE: Bucură-te de muzica unor artiști renumiți precum Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, Gândul Mâței, Vali Boghean Band și mulți alții.
  • Premiul Polobocul de Aur: Asistă la ceremonia de înmânare a acestui prestigios premiu și descoperă multe alte surprize plăcute.

Achiziționează Carnetul Degustătorului și participă la Școala Vinului pentru a-ți aprofunda cunoștințele despre vin. Detalii complete despre program și activități sunt disponibile AICI.

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund. Partenerii instituționali includ Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare și Ministerul Culturii al Republicii Moldova, iar partenerii principali sunt maib și Mastercard.

Urmăriți pagina wineday.wineofmoldova.com și pagina de Facebook Wine of Moldova pentru a afla despre noutățile celei de-a XXIII-a ediții a Zilei Naționale a Vinului!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Data: 5 – 6 octombrie 2024
Locație: Piața Marii Adunări Naționale, Chișinău
Start: de la 10:50 până seara târziu

Nu rata această ocazie de a celebra vinul de calitate și tradițiile noastre!

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Ankara a solicitat Interpol să emită o „Notificare Roșie” pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, pe care îl acuză de „genocid” după interceptarea israeliană a unei flotile cu ajutoare pentru Fâșia Gaza, conform anunțului făcut vineri, 21 august, de ministrul turc al justiției, scrie hotnews.ro.

Turcia a criticat virulent Israelul în contextul ofensivei din Fâșia Gaza, iar președintele Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat frecvent de „genocid” pe Benjamin Netanyahu.

Decizia Israelului de a intercepta flotila care transporta aproximativ 430 de activiști, în mai, a stârnit un val de indignare la nivel internațional. Țări ca Franța, Italia și Australia au inițiat la rândul lor proceduri judiciare în urma incidentului.

Ministrul justiției din Turcia, Akin Gurlek, a anunțat într-o postare pe platforma X că a solicitat Ministerului de interne să ceară Interpol emiterea unor alerte de tip „Notificare Roșie” pe numele premierului Netanyahu și a unui alt israelian, numit Afek Moskovitch.

Ce este Notificarea Roșie

O Notificare Roșie este o adresată organelor de aplicare a legii din întreaga lume pentru a localiza și aresta provizoriu o persoană, în așteptarea extrădării, predării sau a unei acțiuni legale similare. Ea este emisă de Secretariatul General al Interpol, la solicitarea unei țări membre, și nu reprezintă un mandat internațional de arestare, explică Interpol pe site-ul său oficial.

Akin Gurlek a precizat că demersul a fost făcut în baza mandatelor de arestare pe care le-au emis autoritățile turce pe numele lui Netanyahu și Moskovitch în data de 14 iulie.

Cei doi sunt urmăriți penal în Turcia pentru „crime împotriva umanității, genocid, privare de libertate agravată, agresiune și vătămare corporală intenționată, tortură, distrugerea de bunuri, jaf agravat și deturnarea de vehicule de transport”, a declarat Ministerul turc al justiției.

În dosar există în total 35 de inculpați, potrivit Anadolu.

Aproximativ 50 de nave se aflau în Flotila Global Sumud care a plecat din Turcia, în luna mai, spre teritoriul palestinian. Activiștii au fost reținuți de armata israeliană în Marea Mediterană și apoi au fost duși într-o închisoare israeliană înainte de a fi expulzați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!