Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Proiecte comune și sprijin european: Alexandru Munteanu și Nicușor Dan, întrevedere la Dubrovnik

29 Apr. 2026, 11:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
29 Apr. 2026, 11:14 // Politica //  Cătălina Boico

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, s-a întâlnit la Dubrovnik, cu președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state, sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova și proiectele comune care aduc beneficii directe cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Șeful Executivului a apreciat ajutorul acordat de partea română în gestionarea crizelor din sectorul energetic și din domeniul mediului, precum și în realizarea agendei de dezvoltare și integrare europeană, menționând că România rămâne cel mai apropiat și de încredere partener al țării noastre.

„Ne leagă nu doar proiecte comune, ci și valori, încredere și obiectivul de a construi un viitor european mai bun pentru cetățenii noștri. Sprijinul României contează enorm pentru Republica Moldova”, a declarat Munteanu.

De asemenea, oficialii au discutat despre avansarea proiectelor în domeniul infrastructurii și energiei, subliniind importanța accelerării interconectărilor energetice și de transport, inclusiv a proiectelor de infrastructură peste Prut, care contribuie la creșterea mobilității, dezvoltarea schimburilor comerciale și consolidarea securității regionale.

„Continuăm să lucrăm împreună pentru rezultate concrete: mai multă siguranță energetică, infrastructură mai bună, cooperare economică mai puternică și oportunități reale pentru oameni”, a mai adăugat premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Părțile au evidențiat, de asemenea, importanța aprofundării cooperării economice, interconectării între cele două piețe și creșterii investițiilor românești în țara noastră. România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar în țara noastră activează peste 1.700 de întreprinderi cu capital românesc, cu investiții de aproximativ 7 miliarde de lei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.