Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Propaganda la televiziunea rusă nu are limite: Cei care mor pentru patrie în război nuclear ajung direct în Rai

28 Apr. 2022, 20:22
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Apr. 2022, 20:22 // În Lume //  Realitatea.md

Propaganda Kremlinului a atins cote greu de imaginat în ultima vreme, în situația în care Putin dar și regimul pe care îl patronează par că sunt tot mai deconectați de realitate – în ultimele zile, presa de stat din Rusia a început să promoveze constant ideea că Al Treilea Război Mondial este iminent și că urmează „o inevitabilă și nemaivăzută” escaladare a războiului din Ucraina, înfățișat de propagandă ca o „agresiune a Occidentului colectiv împotriva Rusiei”. Rușii sunt convinși de propagandă că până și moartea în urma unui război nuclear ar fi ceva de dorit pentru că „cei ce mor pentru patrie ajung direct in Rai”.

În timpul unei emisiuni la televiziunea rusă, marți, Vladimir Avatkov, de la Academia Diplomatică a Ministerului de Externe rus a prezentat o perspectivă orwelliană a evenimentelor actuale – „Ce se întâmplă acum nu este despre Ucraina, ci despre viitoarea ordine mondială, în care nu mai e loc de hegemonii și în care Rusia nu poate fi izolată”.

Prezentatoarea emisiunii, Olga Skabeeva, a descris, la rândul ei, un summit găzduit de SUA în Germania drept un semn că „acesta este într-adevăr Al Treilea Război Mondial, în care 40 de țări sunt împotriva noastră”. „Ne-au declarat război”, a concluzionat ea.

Mihail Markelov, așa-zis politolog din Rusia, susține că „reprezentanții acestor 40 de țări reprezintă un Hitler colectiv al zilelor noastre”, relatează Daily Beast.

Delirul a continuat și în seara zilei de marți la emisiunea „Seara cu Vladimir Soloviov”, unde gazda s-a plâns că Occidentul „refuză să asculte avertismentele Kremlinului”, conform cărora, susținerea Ucrainei împotriva țării agresoare reprezintă „primul pas spre Al Treilea Război Mondial”.

„Sunt niște nemernici lipsiți de morală”, a spus Soloviov, referindu-se la țările care ajută Ucraina să țină piept agresiunii și atrocităților rușilor.

„Personal, cred că cea mai realistă cale este cea a unui Al Treilea Război Mondial, având în vedere cum suntem noi și liderul nostru, Vladimir Vladimirovici Putin, știind cum funcționează totul pe-aici, este imposibil, nu este nicio șansă să renunțăm”, a spus și șefa RT, Margarita Simonian.

Cea mai șocantă declarație aparține tot lui Simonian care a concluzionat că „ideea că totul se va termina cu o lovitură nucleară este cea mai probabilă. Mi-e groază, dar înțeleg ce ar însemna lucrul ăsta – noi vom merge în Rai, iar ei doar vor muri ca niște gândaci”. Simonian și-a încheiat delirul spunând că „oricum vom muri toți la un moment dat”.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!