Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

Propunere în Rada Supremă: Găgăuzii să fie declarați popor indigen ucrainean

12 Mai 2026, 12:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
12 Mai 2026, 12:15 // Actualitate //  Victoria Laur

Un grup de deputați din Rada Supremă propun ca Găgăuzii să fie declarați popor indigen ucrainean. Un proiect a fost înregistrat pe 8 mai.

Conform documentului, poporul găgăuz s-a format în regiunea Odesa. Reglementările propuse mai stabilesc că popoarele indigene din Ucraina au dreptul să primească venituri obținute de bugetele de toate nivelurile, urmare a utilizării resurselor naturale situate pe teritoriul Crimeei, orașului Sevastopol și regiunii Odesa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Găgăuzii sunt o comunitate etnică formată istoric, care trăiește pe teritoriul Ucrainei, cu propria limbă, cultură, tradiții și instituții de reprezentare publică. În același timp, nu au o formațiune statală națională proprie în afara Ucrainei, care să îndeplinească criteriile stabilite în Legea Ucrainei „Privind popoarele indigene din Ucraina”. În plus, găgăuzii, ca parte integrantă a națiunii ucrainene, participă activ la apărarea Ucrainei. Peste 600 de militari de origine găgăuză servesc în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei, dintre care unii au fost decorați cu distincții de stat, inclusiv cu titlul de Erou al Ucrainei”, se arată în argumentarea proiectului.

Autorii inițiativei au precizează că poporul găgăuz locuiește acum la sudul Ucrainei și pe teritoriul actual al Republicii Moldova.

În document nu se menționează expres dacă și etnicii din țara noastră vor beneficia de facilitățile pe care le vor avea găgăuzii din Ucraina.

În proiect se precizează că în Urcaina locuiesc, în total, circa 30.000 de găgăuzi.

Redacția Realitatea a cerut reprezentanților cabinetului de miniștri să comunice dacă autoritățile ucrainene au consultat administrația de la Chișinău cu referire la inițiativă și dacă reglementările s-ar putea referi și la găgăuzii din Republica Moldova. Revenim cu alte informații la subiect, imediat ce le obținem.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 14:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 14:20 // Slider //  Ana Panaguța

Agenţia anticorupţie din Ungaria a anunţat că a confiscat bani în numerar în valoare de 19,5 milioane de dolari găsiţi îngropaţi în păduri şi ascunşi în alte locuri, în cadrul anchetei asupra unui fost ministru din cabinetul fostului premier, transmit știrileprotv.ro.

Miklós Seszták, ministrul dezvoltării naţionale al Ungariei între 2014 şi 2018, este acuzat de luare de mită într-un scandal care implică compania de transport de stat, prin achiziţionarea de autobuze second-hand la preţuri umflate.

Actualul prim-ministru Péter Magyar a obţinut o victorie electorală zdrobitoare în aprilie, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Orbán, după ce a promis să investigheze presupusele cazuri de corupţie şi abuz în serviciu din timpul mandatului rivalului său.

Seszták, alţi doi miniştri din era Orbán şi fratele fostului premier au fost arestaţi în diferite dosare, pe măsură ce anchetele privind corupţia au luat avânt în ultimele săptămâni.

Oficiul Naţional pentru Recuperarea şi Protecţia Bunurilor (NVVH), un organism anticorupţie cu competenţe extinse, înfiinţat în cadrul eforturilor lui Magyar de responsabilizare a fostei guvernări, a declarat că a efectuat percheziţii în mai multe locaţii, joi şi vineri, în cadrul procedurilor penale împotriva lui Seszták.