Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Publicat în Monitorul Oficial: Lilian Chișca este noul președinte al Autorității Naționale de Integritate

24 Mai 2023, 13:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2023, 13:43 // Actualitate //  Realitatea.md

Lilian Chișca este noul președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și publicat în numărul de astăzi, 24 mai, al Monitorului Oficial, scrie moldpres.md.

„Preşedintele Republicii Moldova decretează: Lilian Chișca se numește în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate, pe un termen de cinci ani. Prezentul decret poate fi contestat la Judecătoria Chișinău în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit prevederilor Codului administrativ al Republicii Moldova”.

Lilian Chișca este licențiat în economie și drept și din 2003 până în 2006 a muncit la Camera de Licenţiere a Republicii Moldova, din 2006 la Centrul Naţional Anticorupţie, iar din 2012 și până în prezent a deținut mai multe funcții la ANI.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!