Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

19 septembrie 2026

Pugaciova finanțează armata ucraineană? Cântăreața a fost denunțată procurorilor ruși

12 Apr. 2023, 16:50
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
12 Apr. 2023, 16:50 // Life //  Victoria Laur

Ala Pugaciova a fost denunțată procurorilor ruși. Artista este acuzată de un activist că ar finanța forțele armate ale Ucrainei.

Solicitarea de a verifica activitatea Alei Pugaciova a fost transmisă forțelor de ordine de către Vitali Borodin. El este cel care anterior a denunțato și pe actrița Lia Akhedzhakova, invocând că aceasta critică deciziile luate de Putin, referitoare la „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Activistul scrie în denunț că Pugaciova, plecată în Israel, critică războiul declanșat împotriva Ucrainei. El afirmă că a realizat investigații care confirmă „legăturile ei cu agențiile de informații occidentale”.

În septembrie, Maxim Galkin, soțul Alei Pugaciova, a fost inclus în registrul „agenților străini”. Drept răspuns, Pugaciova a apelat la Ministerul Justiției prin Instagram, cerând să fie declarată și ea „agent străin”.

Despre eventuale dosare deschise pe numele Alei Pugaciova și a lui Maxim Galkin se vehiculează de mai mult timp în spațiul public din Rusia. Presa mondenă de la Moscova scria că aceștia vor să își vândă imobilele și să părăsească definitiv țara.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
18 Sept. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Sept. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

O eroare software produsă într-o fracțiune de secundă a provocat una dintre cele mai grave perturbări ale traficului aerian din Marea Britanie. Defecțiunea unui sistem al serviciului britanic de control al traficului aerian NATS a dus la o întrerupere de aproximativ șase ore, peste 2.000 de zboruri anulate și sute de mii de pasageri afectați, informează adevărul.ro.

Potrivit raportului preliminar publicat de NATS, problema a apărut pentru prima dată la ora 10:00, însă incidentul major nu a fost declarat decât două ore și jumătate mai târziu, după ce defecțiunea a reapărut, notează The Guardian.

Problema a fost identificată inițial la 10:02, când inginerii au fost anunțați că legătura dintre sistemul național de gestionare a spațiului aerian și sistemul de control al zonei Londrei fusese întreruptă.

La 10:06, inginerii au constatat că sistemul părea să fi revenit la normal și că nu exista un impact operațional evident. Verificările au continuat însă.

Raportul NATS indică drept cauză o defecțiune software veche și necunoscută până atunci, combinată cu o succesiune foarte specifică de evenimente care au avut loc simultan.

Problema a apărut în momentul în care sistemul procesa manual o solicitare pentru atribuirea unui cod de identificare unui avion. Cererea a fost suspendată pentru procesarea unei alte activități cu prioritate mai mare. Când operațiunea inițială a fost reluată, programul nu a mai continuat corect procesarea.

„Defecțiunea software a făcut ca aceasta să nu fie reluată corect, iar rezultatul generat a fost corupt și a afectat unele actualizări ulterioare ale datelor de zbor. Acest lucru s-a întâmplat în spațiul unei milisecunde”, se arată în raport.

Incidentul major a fost declarat abia la 12:32

La 12:32, legătura dintre sistemele de gestionare a spațiului aerian național și cel din Londra a căzut din nou. Atunci a fost declarat incidentul major, iar controlorii au fost nevoiți să efectueze manual o parte dintre operațiuni.

Doar 13 minute mai târziu, NATS a început să restricționeze zborurile, în timp ce sistemul continua să prezinte probleme. La 13:32, acesta a cedat complet.

Companiile aeriene au fost informate despre restricții la 13:40. Între 14:50 și 16:09, NATS a repornit sistemul, iar operațiunile complete au fost reluate abia la 19:30.

Efectele însă au continuat mult după remedierea defecțiunii. Blocajele din aeroporturi, aeronavele scoase din program și pasagerii rămași în așteptare au făcut ca revenirea la normal să dureze mai mult de două zile.

În total, peste 2.000 de zboruri au fost anulate, iar sute de mii de persoane și-au văzut planurile de călătorie afectate.

Guvernul britanic cere o anchetă independentă

Ministrul Transporturilor, Heidi Alexander, a calificat perturbările drept „complet inacceptabile” și a cerut o investigație mai amplă.

„Este clar că trebuie să înțelegem urgent de ce această problemă nu a fost descoperită și remediată înainte să provoace haos”, a declarat Alexander.

Ministrul a cerut Autorității pentru Aviație Civilă din Marea Britanie să verifice concluziile raportului NATS și să analizeze investițiile companiei în creșterea rezilienței sistemului.

„Am însărcinat, prin urmare, CAA să efectueze o analiză independentă pentru a verifica rezultatele NATS și pentru a investiga planurile sale de investiții menite să îmbunătățească reziliența în viitor, precum și responsabilitatea din punct de vedere al reglementării”, a spus ministrul.

Investigația CAA urmează să fie publicată în termen de șase luni.

Companiile aeriene cer despăgubiri

Problema a provocat reacții dure din partea industriei aeriene, în condițiile în care companiile au suportat costuri importante din cauza anulărilor și întârzierilor.

Tim Alderslade, directorul executiv al Airlines UK, organizație care reprezintă industria aeriană, a cerut investiții reale în sistemul NATS.

„Analiza CAA trebuie să impună investiții reale în reziliența NATS, astfel încât o singură defecțiune să nu mai poată provoca niciodată o perturbare la nivel național”, a declarat el.

Alderslade a spus că membrii organizației vor cere NATS „despăgubiri imediate pentru costurile suportate și un plan credibil pentru îmbunătățirea rezilienței”.

Șeful easyJet, Kenton Jarvis, a cerut, la rândul său, măsuri concrete.

„Pasagerii merită mai mult decât încă o promisiune că se vor trage învățăminte. Trebuie luate măsuri ferme (…) și trebuie găsită o soluție echitabilă pentru ca operatorii aerieni să nu fie lăsați să suporte nota de plată”, a spus acesta.

Ryanair a avut una dintre cele mai dure reacții. Directorul operațional Neil McMahon a ironizat explicația oferită de NATS.

„«Software-ul mi-a mâncat tema» nu este o explicație acceptabilă. De câte ori trebuie să se prăbușească sistemul britanic de control al traficului aerian până când Martin Rolfe își asumă responsabilitatea și demisionează?”, a declarat McMahon.

Directorul executiv al NATS, Martin Rolfe, a precizat că incidentul nu are legătură cu defecțiunile anterioare ale sistemului și că problema a fost exclusiv una software.

„Pot confirma că a fost o problemă software și că nu a fost provocată de acțiuni incorecte ale operatorilor militari sau civili”, a spus Rolfe.

El și-a cerut din nou scuze pasagerilor afectați și a precizat că a fost identificată cauza, iar între timp au fost implementate măsuri temporare pentru prevenirea repetării problemei.

„Este responsabilitatea noastră să ducem oamenii acolo unde vor să ajungă, rapid și fără întârzieri, iar când acest lucru nu se întâmplă suntem profund afectați. Cu toate acestea, rolul nostru principal este să menținem siguranța cerului și a tuturor celor care zboară prin el. În niciun moment săptămâna trecută siguranța nu a fost pusă sub semnul întrebării”, a declarat șeful NATS.