Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Punem permisul de conducere „în ramă”? Șoferii nu vor mai fi obligați să-l dețină la ei în timpul deplasării în trafic

09 Dec. 2021, 14:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Dec. 2021, 14:23 // Politica //  Realitatea.md

Conducătorii auto nu vor mai fi obligați să dețină asupra lor permisul de conducere, iar la stoparea în trafic a șoferilor, de către agenții de patrulare, nu vor mai trebui să prezinte documentul, ci vor putea fi verificați în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, 9 decembrie, în prima lectură de către deputați.

Astfel, prin modernizarea calității serviciilor publice, șoferii nu vor fi obligați să dețină asupra lor permise de conducere, ei vor putea fi identificați de ofițerii de patrulare în regim digital.

Potrivit secretarului general al MAI, Serghei Diaconu, care a prezentat inițiativa legislativă în Parlament, prevederile date nu se răsfrâng asupra conducătorilor de vehicule care conduc mașini în trafic internațional.

Totodată, proiectul prevede că persoanele care dețin permise de conducere eliberate de către autoritățile altor state, care își stabilesc domiciliul sau reședința pe teritoriul Republicii Moldova, vor putea conduce vehicule pe drumurile publice din țara noastră în baza acestor permise pe parcursul a maximum 12 luni, după care pentru conducerea vehiculelor vor fi  obligate să dețină permis de conducere al Republicii Moldova.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!