Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Putin ar putea avea o nouă întâlnire cu Erdogan. Motivul ar fi negocierile pe tema războiului cu Ucraina

10 Oct. 2022, 22:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
10 Oct. 2022, 22:23 // În Lume //  Ursu Ana

Președintele rus Vladimir Putin s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu președintele turc Tayyip Erdogan. Cei doi lideri intenționează să se vadă pentru a discuta despre propunerea turcă de a găzdui discuții între Rusia și Occident pe tema Ucrainei, a declarat luni Kremlinul, scrie g4media.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la perspectiva unor negocieri cu Occidentul în Turcia, dar nu a exclus ca Putin să discute acest lucru cu Erdogan.

Atât Putin, cât și Erdogan sunt așteptați să viziteze Kazahstanul în această săptămână.

Tensiunile dintre Occident și Rusia în legătură cu invazia de șapte luni a Ucrainei continuă să crească, Moscova lansând luni atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei ca răspuns la o explozie din weekend care a avariat grav un pod construit de Rusia spre Crimeea.

Turcia, care are relații strânse atât cu Moscova, cât și cu Kievul, a fost văzută ca un potențial mediator în conflict, iar în iulie a ajutat la medierea unui acord pentru exportul de cereale ucrainene blocate în porturile din Marea Neagră.

Erdogan l-a îndemnat pe Putin să reducă tensiunile și, în septembrie, a cerut Moscovei să acorde o nouă șansă negocierilor de pace.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:55 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un autobuz de rută, în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în jurul orei 19:35. Preliminar, oamenii legii au stabilit că un autobuz, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani.

În urma impactului, pietonul a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului.

Polițiștii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate în funcție de rezultatele anchetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!