Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Putin nu are rivali, apreciază purtătorul de cuvânt al Kremlinului perspectiva alegerilor prezidenţiale

17 Oct. 2023, 19:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
17 Oct. 2023, 19:46 // În Lume //  Elena Putregai

Preşedintele rus Vladimir Putin nu are niciun rival credibil care să-i conteste puterea, a apreciat marţi, 17 octombrie curent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, într-un moment în care Rusia lansează pregătirile pentru alegerile prezidenţiale preconizate pentru luna martie a anului viitor.

Camera superioară a Parlamentului rus urmează să stabilească în decembrie data viitoarelor alegeri prezidenţiale, care ar trebui să aibă loc probabil în 17 martie, potrivit mass-mediei ruse. Preşedintele rus, aflat la putere de un aproape un sfert de secol, nu a anunţat încă dacă îşi va înainta candidatura pentru a-şi reînnoi mandatul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat marţi, în comentarii făcute pentru jurnaliştii ruşi care îl însoţesc pe preşedinte în vizita sa în China, că „Putin este, bineînţeles, politicianul şi actorul de stat nr. 1 în ţară”.

„Părerea mea este – poate că nu am dreptul să o spun – că astăzi el nu are niciun concurent în Rusia şi nici nu poate avea unul”, a spus Peskov.

După invazia în Ucraina, Rusia şi-a intensificat şi mai mult represiunea împotriva opoziţiei, încarcerându-i şi forţându-i să ia calea exilului pe principalii detractori ai lui Vladimir Putin, dar şi un număr mare de anonimi care se opun războiului.

Kremlinul a modificat Constituţia rusă în 2020, permiţându-i liderului rus să mai exercite două mandate după cel care se încheie în 2024, care ar fi trebuit să fie ultimul.

Astfel, Vladimir Putin poate rămâne la Kremlin până în 2036, când va împlini 84 de ani.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Realitatea.md

Salariile profesorilor ar urma să crească cu 11–15% în urma implementării noii legi a salarizării, iar pentru unii dascăli majorarea ar putea ajunge până la 25%, dacă vor avea atribuții suplimentare în cadrul instituțiilor de învățământ. Precizările au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii «Территории свободы» de la RealitateaTV.

Potrivit oficialului, noul sistem va modifica ierarhia de salarizare în sectorul public, prin reducerea intervalului de la 15 la 12 niveluri. În această ierarhie, cadrele didactice, inclusiv profesorii universitari, precum și alți angajați din sectorul social vor beneficia de o reevaluare a poziției.

Perciun a explicat că majorarea de 11–15% va fi calculată în raport cu veniturile totale pe care profesorii le au în prezent, inclusiv salariul, sporurile pentru performanță și specificul activității, precum și plata suplimentară de 1.300 de lei acordată angajaților din sectorul public.

Pentru anumite categorii de profesori, veniturile ar putea crește cu până la 25%, datorită includerii unor responsabilități suplimentare în sistemul de sporuri pentru performanță. Este vorba despre cadrele didactice care îndeplinesc și alte sarcini în școală, precum conducerea unei catedre, participarea la proiecte suplimentare, activitatea în comisii multidisciplinare sau responsabilitățile legate de educația incluzivă.

Ministrul a precizat însă că numărul profesorilor care vor beneficia de aceste sporuri pentru performanță va fi mai mic decât în sistemul actual.

„Pentru toți, majorarea va fi de 11–15% din venitul total pe care îl au în prezent. Pentru unii, care îndeplinesc și funcții suplimentare în școală, creșterea ar putea ajunge la aproximativ 25%”, a declarat Dan Perciun.

Noua lege, care ar urma să fie implementată din 1 ianuarie 2027, urmărește să reevalueze poziția profesorilor în ierarhia de salarizare și să recompenseze suplimentar cadrele didactice care, pe lângă activitatea de predare, își asumă responsabilități suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Salariile bugetarilor, inclusiv ale profesorilor, urmau să crească de la 1 septembrie 2026, în medie cu 10% până la 20% (cu unele categorii ajungând până la 30%), așa cum a promis PAS în campania electorală din 2025. În august, Guvernul a anunțat că nu sunt bani la buget și majorările au fost amânate pentru 1 ianuarie 2027. Pentru a compensa această amânare, Guvernul a stabilit plăți unice pentru angajații bugetari cu un salariu brut lunar de sub 20.000 de lei: 4.000 de lei – pentru angajații din învățământ; 3.000 de lei – pentru angajații din sănătate, asistență socială, apărare, ordine publică, cultură, justiție și administrație publică; 2.000 de lei – pentru personalul tehnic și muncitor