Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Radio Moldova refuză plasarea unui spot elaborat de echipa lui Renato Usatîi. Liderul PN, nedumerit de situație

27 Sept. 2024, 09:40
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
27 Sept. 2024, 09:40 // Politica //  Realitatea.md

Radio Moldova, principalul post de radio public din Republica Moldova și care este deținut de Teleradio Moldova, a refuzat plasarea unui spot audio de prezentare a platformei electorale a candidatului la funcția de președinte, Renato Usatîi. Potrivit unui comunicat emis de Partidul Nostru, motivul refuzului este faptul că spotul conține fraza lui Renato Usatîi „eu sunt pentru interzicerea propagandei LGBT în școli”. Usatîi anunță că va contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău.

„Ei mie îmi anulează spotul și cer să exclud fraza că eu sunt împotriva propagandei LGBT în școli. Mai degrabă o să excludem toată conducerea Republicii Moldova, decât eu am sa-mi schimb poziția. Mai bine merg în toată țara și explic oamenilor în față poziția mea, decât să fac pe placul guvernării. Sunt sigur că oamenii din toată țara vor fi de acord cu mine!”, a declarat Renato Usatîi în cadrul întâlnirii cu alegătorii în orașul Dondușeni.

Renato Usatîi s-a arătat nedumerit de motivul invocat de conducerea TRM, care a publicat și scrisoarea recepționată joi, 26 septembrie curent.

„Explicația lor este că la radio este interzisă „incitarea la discriminare”. Eu nu promovez rasismul. Pur și simplu nu vreau ca minorii, copiii noștri, care pot fi ușor manipulați, să fie lăsați influențați”, a mai spus Renato Usatîi. „Oare acești oameni nu au copii?!”, s-a revoltat candidatul Partidului Nostru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că TRM a refuzat să publice pe post un material video în care apare liderul comuniștilor. Directorul general a explicat care sunt motivele refuzului. Totodată, le-a acordat 12 ore pentru a ajusta materialul video, însă se pare că PCRM nu a mers în întâmpinare.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 11:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 11:31 // Slider //  Valentina Buza

Ziua de sâmbătă, 31 octombrie, aduce în prim-plan dragostea, relațiile de familie, banii și discuțiile rămase nerezolvate. Potrivit previziunilor astrologice, unele zodii ar putea relua legătura cu persoane din trecut, în timp ce altele vor fi nevoite să clarifice neînțelegeri sau să ia decizii importante.

Iată ce rezervă astrele pentru fiecare zodie:

Berbec – O problemă de familie ar putea provoca discuții în cuplu. Este important să eviți conflictele pornite din nemulțumiri financiare.

Taur – O persoană din trecut ar putea reveni cu un mesaj sau cu dorința de a clarifica o neînțelegere. Analizează atent orice propunere profesională.

Gemeni – O veste legată de bani sau de o colaborare mai veche ar putea aduce clarificări. Evită cheltuielile impulsive.

Rac – O conversație neașteptată ar putea readuce în discuție sentimente mai vechi. Este un moment potrivit pentru împăcări și clarificări.

Leu – O informație despre familie ar putea schimba perspectiva asupra unei situații. Nu te grăbi să iei decizii importante.

Fecioară – Un prieten sau un fost colaborator ar putea reveni cu o propunere. Stabilește clar responsabilitățile înainte de a accepta.

Balanță – O decizie profesională ar putea provoca tensiuni în viața personală. Încearcă să găsești un echilibru între muncă și relații.

Scorpion – Un răspuns așteptat de mai mult timp ar putea ajunge în sfârșit la tine. Folosește noile informații pentru a rezolva problemele rămase în suspensie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Săgetător – O chestiune financiară ar putea ajunge într-un punct decisiv. Fii atent la banii împrumutați și la promisiunile financiare.

Capricorn – O relație importantă are nevoie de sinceritate. O discuție deschisă ar putea preveni acumularea unor nemulțumiri.

Vărsător – În plan profesional ar putea apărea responsabilități sau vești neașteptate. Verifică atent condițiile oricărei propuneri.

Pești – O persoană din trecut ar putea reveni în viața ta, iar o împăcare neașteptată nu este exclusă. Totuși, problemele care au dus la o eventuală ruptură trebuie discutate sincer.

Potrivit interpretării astrologice, ziua poate aduce oportunități de împăcare și clarificare, însă spre seară pot apărea tensiuni sentimentale și discuții despre bani.