Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Ramzan Kadîrov nu mai vrea să fie liderul Ceceniei și a cerut să fie demis. Ce i-a răspuns Vladimir Putin

08 Mai 2025, 15:53
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
08 Mai 2025, 15:53 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri cu Ramzan Kadîrov, la o zi după ce liderul cecen solicitase să fie eliberat din funcția pe care o ocupă din 2007. În urma acestei „întâlniri de lucru”, Ramzan Kadîrov a anunțat că va continua să-și exercite atribuțiile la conducerea Ceceniei, la cererea lui Vladimir Putin.

„În concluzie, Vladimir Vladimirovici, comentând ultimele discuții de pe internet, a citat din nou celebrele cuvinte ale lui Mark Twain: «Răspunsurile despre moartea mea au fost mult exagerate». El a adăugat că mai avem mult de lucru. Execut ordinul comandantului suprem”, a transmis Ramzan Kadîrov pe Telegram, potrivit libertatea.ro.

Marți, Kadîrov anunțase public că nu mai dorește să conducă Cecenia și a cerut să fie demis din funcție de către Vladimir Putin.

Potrivit Novaya Gazeta Europe, liderul Ceceniei s-ar confrunta cu probleme grave de sănătate. Publicația notează că starea acestuia s-ar deteriora rapid din cauza necrozei pancreatice și că Kadîrov l-ar fi desemnat pe fiul său, Adam, drept succesor.

Nu este pentru prima dată când Ramzan Kadîrov își exprimă dorința de a demisiona. Cereri similare au fost făcute și în 2016, 2017 și 2022, însă toate au fost respinse.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!