Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

„Reacție la reacție”. Președinția explică ce se vrea modificat în legea întrunirilor, după critica Promo-LEX

12 Oct. 2022, 19:21
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2022, 19:21 // Politica //  Realitatea.md

Dreptul cetățenilor la întruniri sau de a protesta nu va fi îngrădit sub nici o formă, iar solicitarea președintei țării de a „înăspri legislația prin a oferi polițiștilor mai multe privilegii în timpul unei manifestații autorizate”, s-a referit la partea ce ține de generare a acestora în încălcări a ordinii publice. Cu o asemenea reacție a venit Președinția, după ce astăzi, 12 octombrie, Asociația Promo-LEX a condamnat solicitarea președintei țării, Maia Sandu, de a modifica legea cu privire la întruniri.

Potrivit Președinției, Maia Sandu a făcut trimitere la modificarea legii „unde e încălcată grav ordinea publică și unde nici organizatorii, nici autoritățile publice locale, responsabile de gestionarea manifestației, nu-si îndeplinesc obligațiunile privind sistarea acesteia”.

„Solicitarea Președintei Maia Sandu s-a referit strict la întrunirile unde e încălcată grav ordinea publică și unde nici organizatorii, nici autoritățile publice locale, responsabile de gestionarea manifestației, nu-si îndeplinesc obligațiunile privind sistarea acesteia (art.21 alin.(2) din Legea cu privire la întruniri). Intervențiile în cauză, dacă vor fi aprobate, în niciun caz nu vor îngrădi dreptul la întrunire și la protest al cetățenilor”, se arată în reacția Președinției.

Amintim că, astăzi, Asociația Promo-LEX și-a exprimat îngrijorarea față de intenția președintei țării, Maia Sandu, de modificare a legislației pentru a facilita intervenția forțelor de ordine în cazul protestelor și manifestațiilor, inițiativă expusă de Maia Sandu marți, 11 octombrie, care a venit cu recomandarea către Guverna de a veni cu modificări legislative, pentru a oferi mai multe drepturi polițiștilor în lupta cu protestatarii care încalcă legea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!