Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Realitatea.md, în vizită la un centru de tineret din Chișinău. Cum își petrec verile adolescenții din capitală

11 Iun. 2024, 15:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Iun. 2024, 15:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Centrele de tineret din municipiul Chișinău capătă tot mai multă popularitate în rândul adolescenților. În capitală există cinci astfel de centre, la Ciocana, Rîșcani, Buiucani, Centru și Botanica. În 2022, centrele au fost vizitate de aproximativ 20.000 de beneficiari, în 2023 – aproape 50.000. Într-o discuție cu echipa realitatea.md, Petru Grecu, directorul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, a precizat că din ianuarie și până la început de iunie 2024, numărul vizitatorilor a depășit cifra de 27.000.

„Centrul este un loc sigur, prietenos, unde tinerii pot, într-adevăr, să se dezvolte, să-și pună ideile în practică. Angajații centrului le sunt mereu alături, în oricare provocare pe care ei o au. Centrul este un spațiu în care tinerii sunt ascultați, iar ideile lor pot să devină realitate” , a menționat Petru Grecu.

Așadar, în cadrul acestor centre, tinerii pot să-și crească nivelul de implicare în societate, să participe la programe de dezvoltare personală,  să-și dezvolte competențe antreprenoriale, să fie promotori ai păcii, securității, implicării civice, prin voluntariat. Totodată, centrele reprezintă un mediu pentru relaxare, discuții cu prietenii, ghidare în carieră, dar și consultanță psihologică.

„Numărul tinerilor care vin la aceste centre o să crească în 2024, evident, pentru că avem și mai multe activități, avem mai multe proiecte, dar și oportunități pentru ei” a mai adăugat directorul Centrului Municipal de Tineret Chișinău.

În mare parte, beneficiarii acestor centre sunt tinerii cu vârsta de până la 20 de ani. Totuși, sunt așteptați toți doritorii de până la 35 de ani.

„Dacă vorbim despre programe, acestea sunt mult mai complexe, cum este dezvoltarea personală, consultarea psihologică sau ghidarea în carieră. Pot veni tinerii 20+. În prezent, mai puțin sunt interesați tinerii 30+. Mulți dintre cei care vin la centre (n.r. tineri) își doresc un job, vor să aibă un salariu. Alții vin atunci când organizăm concerte, or alte distracții de genul ăsta, ca să-și animeze timpul liber după o săptămână de muncă”, a precizat Petru Grecu.

La centrul de tineret din sectorul centru al capitalei am întâlnit mai mulți beneficiari. Unii jucau șah, tenis de masă, în timp ce alții aveau la ordinea zilei jocurile interactive și socializarea cu prietenii noi.

Redacția realitatea.md a vorbit cu Alexandrina. Frecventează centrul de câteva luni.

„Mă întâlnesc aici foarte des cu prietenii. În fiecare zi îmi fac cel puțin un prieten nou. Îmi place că avem aici foarte multe jocuri interactive” a povestit adolescenta.

Tot acolo l-am întâlnit și pe Dragoș, un tânăr de 20 de ani, care vine la centru de două luni. Cel mai mult, Dragoș se simte atras de „Clubul de dezbateri” și „Clubul de artă”.

La bucătăria din cadrul centrului am întâlnit-o pe Mădălina, alături de prietenii săi. Ea ne-a spus că frecventează centrul deja de un an, zilnic.

„Îmi plac activitățile de aici, îmi place atitudinea voluntarilor, îmi plac jocurile și convorbirile de grup. Îmi place să joc tenis”.

Am discutat și cu Valentina, o altă tânără care, pe parcursul verii, vine zilnic.

„Îmi plac tinerii cu care am făcut cunoștință aici, de fapt îmi plac oamenii care vin aici, voluntarii. Îmi place că oamenii sunt destul de deschiși. Mă simt în siguranță aici. Simt că orice problemă nu aș avea, nu voi fi judecată, ci ajutată”, a conchis adolescenta.

Acest material a fost scris de Nicoleta Sîrbu, studenta Universității de Stat din Moldova (USM), stagiară la Realitatea.md

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!