Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

REALITATEA SĂPTĂMÂNII: Tradiția hainelor noi de Paște. Prețuri și semnificații

07 Apr. 2026, 08:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2026, 08:07 // Actualitate //  Realitatea.md

Pentru mulți moldoveni, Paștele nu începe doar cu lumina Învierii, ci cu o altă lumină – cea din vitrinele magazinelor și de pe tarabele piețelor. E perioada în care orașul pare că își schimbă haina odată cu oamenii: culori pastelate, stofe ușoare și pași grăbiți printre umerașe. Tradiția spune că trebuie să întâmpini sărbătoarea în haine noi, dar realitatea de azi pune tot mai des această tradiție la încercare. Cât mai înseamnă, de fapt, „haina nouă de Paște” pentru moldoveni.

Deși acest obicei moștenit din familie reprezintă reînnoirea, datele de pe teren arată bugete tot mai calculate. În timp ce în Piața Centrală o ținută de primăvară costă între 1.565 și 3.295 de lei, în centrele comerciale prețul pornește de la 2.400 de lei. Unii cumpărători recunosc că nu sunt dispuși să cheltuie pe haine, prioritizând exclusiv masa de sărbătoare, fapt confirmat și de comercianții care raportează vânzări mult mai slabe față de anii precedenți.

În final, tradiția hainei noi se împarte între costul din magazine și curățenia sufletului, ambele rămânând simboluri ale acestei sărbători.

Mai multe aflați din reportajul de mai jos.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 19:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
10 Nov. 2026, 19:40 // Slider //  Victoria Laur

Ministrul Vladimir Bolea a vorbit despre reutilizarea apelor uzat la Conferința de Extindere a UE. Oficialul a făcut referire la situația din alte state și a relatat cum ar putea face față Moldova secării râurilor și insuficienței resursei naturale.

Funcționarul a relatat că obiectivul de bază al Ministerului Infrastructurii este ca apa să ajungă în casele oamenilor. În același timp, în opinia sa, autoritatea trebuie să acționeze de comun cu Ministerul Agriculturii și cel al Mediului, pentru a proteja natura și resursele disponibile ale țării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Noi toți trebuie să lucrăm anume la domeniul de protecție și de protejare a mediului, naturii noastre și a resurselor naturale, care ne-au demonstrat într-o singură secundă că de ușor să finalizează și cât e de complicat să faci față atunci unor intemperii naturale, când pur și simplu apa dispare. Ea pur și simplu într-o secundă dispare. Noi trebuie să înțelegem cât de scump este ceea ce ni se pare că o avem sub orice formă, când vrem și cum vrem. Și nu este așa”, a spus ministrul.

Oficialul a precizat că tratarea apei uzate, așa cum se întâmplă întâmplă în Israel și în Spania, ar putea reprezenta o soluție pentru Moldova.