Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Recean despre obținerea cetățeniei rusă în regim facilitat pentru moldoveni: O încercare de a recruta „carne de tun”

19 Dec. 2023, 02:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
19 Dec. 2023, 02:17 // Actualitate //  Ursu Ana

Premierul, Dorin Recean a comentat decretul liderului de la Kremilin, Vladimir Putin, privind obținerea cetățeniei ruse „în regim facilitat” de către moldoveni. Oficialul a declarat la o emisiune de la TV8 că vede această decizie ca o încercare de a recruta „carne de tun”.

„Văd asta ca pe o încercare de a recruta carne de tun pentru acest război brutal și de neînțeles, pornit de Rusia în țara vecină, Ucraina. Vreau să rog cetățenii să nu recurgă la asta”, a declarat Dorin Recean.

Precizăm că, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică admiterea cetățenilor din Republica Moldova, Belarus și Kazahstan la cetățenia rusă, scrie Rupor.md. Documentul respectiv a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice.

Potrivit decretului prezidențial, cetățenii acestor trei țări nu mai trebuie să locuiască în Rusia timp de cinci ani înainte de a solicita cetățenia. În plus, ei nu vor trebui să confirme cunoașterea istoriei țării și a noțiunilor de bază ale legislației rusești. În același timp, cetățenii din Belarus nu vor trebui să demonstreze cunoașterea limbii ruse.

Astfel, pentru a solicita cetățenia rusă, bielorușii vor trebui să prezinte un permis de ședere și un document care să le dovedească identitatea. Cetățenii din Kazahstan și Moldova vor avea nevoie, de asemenea, de un certificat care să confirme cunoașterea limbii ruse.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!