Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Recolta de sfeclă, în pericol! Specialiștii prognozează cel mai redus nivel din ultimii zece ani

09 Aug. 2022, 18:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Aug. 2022, 18:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Recolta de sfeclă de zahăr va fi la cel mai redus nivel din ultimii zece ani, se arată în prognoza Serviciului Hidrometeorologic.

„În  rezultatul analizei condiţiilor agrometeorologice create şi urmare a condițiilor meteorologice prognozate pentru restul perioadei de vegetație a dezvoltării sfeclei de zahăr, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează că roada medie pe țară, în anul 2022, va constitui 1,9-2,2 tone/ha (roada medie în ultimii 10 ani a constituit 3,4 tone/ha)”, se arată în mesajul Serviciului Hidrometeorologic.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, suprafața terenurilor cu sfeclă de zahăr este de 12 mii hectare cu 27% mai puțin în șase luni ale anului 2022 față de perioada similară a anului precedent.

La sfârșitul lunii iulie, producătorii de sfeclă de zahăr s-au adresat ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea că întâmpină dificultăți în relațiile comerciale. Producătorii de sfeclă de zahăr solicită un preț mai mare de achiziție decât cel oferit de companiile procesatoare. Motivul invocat de producătorii de sfeclă de zahăr este evoluția prețurilor la semințe, îngrășăminte, la inputuri agricole și la serviciile utilizate în lucrările de pregătire a solului. La rândul lor, exponenții din sfera industriei de procesare a sfeclei de zahăr susțin că, din cauza majorării prețului la gazele naturale, profitabilitatea este infimă. Totodată, procesatorii au menționat că, se confruntă cu deficiențe în aprovizionarea cu gaze și sunt nevoiți să utilizeze cărbunele ca sursă de energie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 23:07
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 23:07 // Slider //  Ana Panaguța

Lituania a anunţat joi, 29 octombrie, că va extinde serviciul militar pentru tineri și va reintroduce recrutarea generală în 2032, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia. Președintele Gitanas Nauseda a explicat că măsura va intra în vigoare peste șase ani pentru că e nevoie de timp pentru pregătirea infrastructurii și pregătirea a cel puțin încă 350 de instructori. Șeful statului a estimat că numărul tinerilor între 18 și 22 de ani care fac armata va crește de la 4.900 în prezent la 7.500, relatează antena3.ro.

Măsura a fost luată joi, la Vilnius, de Consiliul pentru Securitate Naţională al Lituaniei, ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene.

„Am decis că recrutarea generală va fi introdusă începând din 2032”, a declarat preşedintele Gitanas Nauseda după şedinţa Consiliului pentru Securitate Naţională.

Planul trebuie să fie aprobat de parlament pentru a putea intra în vigoare.

Președintele lituanian a explicat că a fost ales anul 2032 deoarece este nevoie de timp pentru a pregăti infrastructura necesară pentru cele nouă luni de armată. De asemenea, 350 de instructori adiționali trebuie pregătiți. Antrenarea unui singur instructor durează între trei și patru ani.

În 2015, Lituania a reintrodus parţial serviciul militar (ce fusese abolit în 2008) ca răspuns la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.

Potrivit lui Nauseda, aproximativ 5.000 de bărbaţi tineri sunt recrutaţi în fiecare an pentru o instruire de bază de nouă luni. Mai exact, tinerii între 18 și 22 de ani, care nu sunt înscriși la facultate sunt recrutați. Numărul va creşte la 7.500 odată cu introducerea serviciului militar general. Lituania are o populație de aproximativ 2,9 milioane de locuitori.

În ceea ce privește femeile, acestea vor continua să efectueze pregătirea militară doar în cazul în care doresc acest lucru, la fel ca până acum, a precizat şeful statului lituanian.

Costurile tranziţiei către noul sistem se vor ridica la 120 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!