Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

Recorder: Georgescu a colaborat cu Fundația Soros și a luat bani de la USAID, organizații pe care le demonizează acum

04 Mart. 2025, 10:53
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
04 Mart. 2025, 10:53 // Politica //  Realitatea.md

Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale din 2024, a afirmat de nenumărate ori că, dacă va deveni președinte, „rețeaua Soros din România va fi interzisă”. Totuși, o investigație realizată de Recorder relevă că, după Revoluție, Georgescu a primit bani de la Fundația Soros și USAID.

De-a lungul a zeci de ani, Georgescu a condus organizații non-guvernamentale axate pe mediu și dezvoltare durabilă, precum Tineretul Ecologist din România (1990-1996) și Centrul Național de Dezvoltare Durabilă (1997-2011). Aceste ONG-uri au depins în mare măsură de finanțări internaționale, inclusiv programe PHARE din partea Uniunii Europene, fonduri USAID și sponsorizări ale unor guverne occidentale, în special din Marea Britanie. De asemenea, prima sa organizație a colaborat cu Fundația Soros.

Cu toate acestea, în prezent, Călin Georgescu atacă exact organizațiile care l-au sponsorizat în ultimii ani.

„Rețeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranță, pentru că a făcut mult rău țării mele, poporului meu”, a declarat recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un influencer de pe X apropiat de Elon Musk, potrivit antena3.ro.

În 1995, Tineretul Ecologist, organizația condusă de Georgescu, colabora cu Fundația Soros pentru a organiza „Săptămâna educației ecologiste” în liceele din Oradea, cu ocazia Zilei Pământului. Deși Fundația Soros a încetat activitatea în România din 2017, Georgescu a continuat să critice miliardarul american.

„Sunt profund dedicat să investighez și să-i expun pe toți cei responsabili, atât în România, cât și în SUA, pentru gestionarea ilegală a acestor fonduri provenite de la USAID și rețeaua Soros”, a mai spus el.

În trecut, Georgescu s-a aflat în centrul unui scandal legat de o finanțare din partea USAID, fiind acuzat de angajați că gestionează discreționar banii americani destinați României, care ajungeau în mare parte la primarii PSD.

Mai mulți angajați au reclamat că, după ce ar fi primit fondurile, Georgescu avea pretenția de a nu fi controlat în privința utilizării acestora și că ar fi fost „martori la extorcare de fonduri.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În 1994, un proiect propus de organizația lui Georgescu a primit bani și de la UE prin programul PHARE, pentru „familiarizarea cu practicile democratice” și pentru susținerea societății civile din România. ONG-ul lui a mai primit și alte fonduri tot în același an, pentru un proiect ce viza ecologizarea Mării Negre.

„Marea Neagră nu mai suportă nimic. Multe specii de peşti au dispărut sau sunt în pericol. În urma unui genocid ecologic ordonat de Ceauşescu, delfinii au fost împuşcaţi mişeleşte”, declara atunci într-o conferință de presă Călin Georgescu, citat de „România liberă”.

Nu există nicio dovadă a faptului că în perioada comunistă delfinii din Marea Neagră au fost împușcați. Problemele din Marea Neagră în timpul lui Nicolae Ceaușescu erau pescuitul intensiv și poluarea, care au afectat, într-adevăr, viața marină și unele specii de pești, mai notează Recorder.

Aceste scandaluri însă nu i-au afectat cariera lui Georgescu, pentru că în 2004 a ajuns șef al direcției Organizații Economice Internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În 2010, a ajuns chiar în biroul președintelui Traian Băsescu în calitate de potențial premier. După ce a fost refuzat, Georgescu s-a mutat cu familia în Austria, însă CV-ul oficial nu oferă prea multe informații despre activitățile pe care le-a întreprins până la reîntoarcerea în România.

Materialul integral poate fi citit AICI

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 17:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Sept. 2026, 17:53 // Slider //  Daniela Baranovschi

Consiliul Superior al Magistraturii cere revizuirea prevederilor din proiectul noii legi a salarizării care vizează judecătorii și personalul sistemului judecătoresc. CSM avertizează că formula propusă reduce poziția salarială a judecătorilor și poate afecta atractivitatea profesiei, în condițiile deficitului de magistrați din sistem, transmite IPN.

Potrivit CSM, în forma propusă, proiectul majorează cu două clase salarizarea judecătorilor, dar reduce coeficientul de la 8,48 la 6,85. Pentru un judecător cu o vechime de până la opt ani, fără evaluare, majorarea ar fi de aproximativ 560 de lei, potrivit calculelor prezentate de CSM.

Consiliul propune, în schimb, majorarea cu zece clase a poziției de salarizare a judecătorului și revizuirea coeficientului, astfel încât salarizarea să pornească de la nivelul celei a secretarului general de stat.

CSM solicită și sporuri pentru performanță, volumul de lucru și accesul la informații cu secret de stat, precum și majorarea claselor și coeficienților pentru grefieri și asistenți judiciari.

Potrivit CSM, dacă ar fi fost menținut standardul anterior de salarizare raportat la salariul mediu pe economie, salariul unui judecător din prima instanță ar fi ajuns la aproximativ 52 200 de lei.

În acest context, CSM a decis, cu 12 voturi pentru, să avizeze proiectul cu propunerile formulate în ședință și să solicite obținerea opiniilor Comisiei Europene și ODIHR asupra proiectului.