Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0.2024%
  • USD
    17.7706
    0.5785%
  • RUB
    0.2090
    -0.2871%
  • RON
    3.8288
    0.1959%
  • UAH
    0.3950
    0.3291%

Toate știrile

25 septembrie 2026

Recruții care au comis masacrul din poligonul rus Belgorod s-ar fi enervat din cauza religiei

16 Oct. 2022, 14:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
16 Oct. 2022, 14:59 // În Lume //  Realitatea.md

Un consilier al președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că cei doi recruți care au împușcat mortal 11 persoane și au rănit alte 15 într-un poligon de tragere din regiunea rusă Belgorod, Rusia, ar fi comis atacul după o ceartă pe teme religioase.

Alexei Arestovici, un consilier al lui Zelenski, a declarat într-un interviu pe YouTube că atacatorii erau din Tadjikistan și au deschis focul asupra celorlalți după o ceartă pe tema religiei.

Tadjikistanul este o națiune predominant musulmană, în timp ce aproximativ jumătate dintre ruși urmează diferite ramuri ale creștinismului, în principal ortodoxia.

Ministerul rus al Apărării transmisese că atacatorii proveneau dintr-o națiune din Comunitatea Statelor Independente, care grupează nouă foste republici sovietice, inclusiv Tadjikistanul.

Reuters nu a putut confirma imediat comentariile lui Arestovici.

Site-ul de știri independent rusesc Sota Vision a relatat că atacul a avut loc în micul oraș Soloti, aproape de granița cu Ucraina, la aproximativ 105 km sud-est de Belgorod. 11 persoane au fost împușcate mortal și alte 15 au fost rănite la un poligon de tragere din regiunea rusă Belgorod, unde se antrenau recruți pentru a fi trimiși în Ucraina, după ce doi dintre ei au deschis focul.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut incidentul într-un comunicat, dar l-a numit „atac terorist”. Victimele erau voluntari „care și-au exprimat dorința de a participa la operațiunea specială”, un termen preferat de Kremlin pentru invazia din Ucraina.

„Baza”, un canal Telegram cu știri despre forțele de ordine, a informat că împușcăturile au avut loc sâmbătă dimineața pe terenul de antrenament militar din districtul Valuiski, la numai 15 kilometri de granița cu Ucraina.

În ultimul timp, regiunea Belgorod, aflată în imediata vecinătate a Ucrainei, a devenit din ce în ce mai frecvent teatrul unor incidente pentru care rușii îi învinuiesc pe ucraineni sau spun că sunt „accidente” – explozii la depozite de armament, de combustibil, centrale electrice sau chiar bombardamente în orașul de reședință, care are peste 300.000 de locuitori, așa cum s-a întâmplat joi.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!