Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Rectificarea bugetului asigurărilor sociale, aprobată! Câți bani s-au alocat pentru compensații la căldură

17 Sept. 2026, 13:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
17 Sept. 2026, 13:58 // Actualitate //  Cătălina Boico

Deputații au aprobat, în lectura a doua, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2026. Potrivit documentului elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an cresc cu câte 1,37 miliarde de lei și vor depăși suma de 52,82 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a majorării vine din transferurile de la bugetul de stat, care cresc cu 1,61 miliarde de lei. Din această sumă, 721,1 milioane de lei sunt transferuri cu destinație specială pentru prestații sociale, iar 886,6 milioane de lei sunt transferuri cu destinație generală pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale.

În același timp, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale virate de angajatori sunt revizuite în scădere cu 477,6 milioane de lei. În schimb, sunt majorate estimările privind contribuțiile achitate de persoanele neangajate și sunt incluse venituri din penalități pentru neachitarea la termen a contribuțiilor.

Proiectul prevede și redistribuirea unor cheltuieli între programele de protecție socială. Pentru pensiile pentru limită de vârstă sunt prevăzute suplimentar 244,5 milioane de lei, iar pentru pensiile anticipate pentru carieră lungă – alte 44,1 milioane de lei.

Mai mulți bani sunt prevăzuți și pentru protecția familiei și copilului. Cheltuielile pentru susținerea familiei ca persoană asigurată pentru îngrijirea copilului până la trei ani cresc cu 121,5 milioane de lei. Totodată, pentru indemnizația paternală sunt prevăzute suplimentar 2 milioane de lei.

Cheltuielile pentru prestațiile de șomaj vor fi majorate cu 59,4 milioane de lei, iar cele pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități – cu 344,6 milioane de lei.

Un capitol important îl reprezintă măsurile pentru reducerea vulnerabilității energetice. Cheltuielile pentru această categorie de populație sunt suplimentate cu 550 de milioane de lei. În același timp, suma destinată ajutorului social pentru familiile defavorizate este redusă cu 33 de milioane de lei.

Proiectul prevede și diminuarea cu 11 milioane de lei a cheltuielilor pentru mentenanța și dezvoltarea sistemului informațional „Protecția Socială”, după anularea procedurii de achiziție pentru elaborarea și implementarea noului sistem pentru anii 2026–2028.

Totodată, autoritățile propun introducerea unui articol nou în lege pentru a evita dificultățile în plata prestațiilor sociale și acumularea datoriilor față de beneficiari. Modificările urmează să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.