Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Rectorul Igor Șarov nu va candida pentru al doilea mandat la USM

27 Ian. 2026, 16:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
27 Ian. 2026, 16:24 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a anunțat în ședința de astăzi a Senatului Universitar că nu va candida pentru un nou mandat.

În declarația sa, Șarov a spus că a făcut anunțul la începutul perioadei de depunere a actelor pentru a încuraja o competiție reală, onestă și corectă și a menționat că USM trebuie să intre „într-o nouă etapă de leadership”.

„Îmi doresc, la fel ca dumneavoastră, ca viitorul rector să fie atașat acelorași principii academice și democratice care au stat la baza dezvoltării universității în ultimii ani, să continue procesul de modernizare, să sporească vizibilitatea instituției și să îi mențină statutul de for academic al învățământului superior din Republica Moldova. Consider că este momentul ca universitatea să intre într-o nouă etapă de leadership”, a menționat Igor Șarov.

Rectorul a trecut în revistă principalele rezultate ale mandatului, inclusiv creșterea numărului de studenți, internaționalizarea, digitalizarea și modernizarea infrastructurii, subliniind că acestea sunt rezultatul efortului întregii comunități universitare. Totodată, el a precizat că va rămâne în continuare implicat în viața universității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Igor Șarov, rectorul USM, a deținut anterior funcția de ministru al Educației. El l-a succedat la conducerea universității pe Gheorghe Ciocan.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Valentina Buza

Două poduri de pe drumul național R13, situate în raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse unei expertize tehnice pentru evaluarea stării și siguranței acestora. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de expertiză.

Primul pod traversează râul Cubolta și se află la kilometrul 14,640 al traseului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este amplasat la kilometrul 23,327, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.

Experții vor evalua starea tehnică a construcțiilor, capacitatea portantă și siguranța acestora în exploatare. Totodată, vor identifica soluțiile necesare pentru repararea, reabilitarea sau, dacă va fi cazul, reconstrucția podurilor.

Lucrările de expertiză vor include inspectarea elementelor structurale, investigații topografice și geodezice, studii hidrologice și hidraulice, precum și evaluarea riscurilor provocate de inundații și de eroziunea albiilor râurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 noiembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimativă totală a contractului este de 329 488,00 lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.