La 1 septembrie începe anul de studii 2023-2024. În instituțiile de învățământ superior s-a finalizat prima etapă a sesiunii de admitere în urma căreia au fost înmatriculați peste 14800 studenți, dintre care aproape 11400 la licență și peste 3400 – la master.
De asemenea, cinci universități din Republica Moldova au fost acreditate la nivel european, fapt ce permite recunoașterea diplomelor eliberate de către aceste instituții în statele Uniunii Europene.
De ce scade numărul studenților înmatriculați în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova? Care este impactul reformei universităților asupra calității studiilor? Cum contribuie Guvernul de la București la dezvoltarea învățământului superior din Republica Moldova?
La aceste și alte întrebări aflăm răspunsurile în timpul emisiunii „Interviu cu Ileana Pîrgaru”, realizată cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.
Invitatul emisiunii este rectorul Universității de Stat din Moldova, ex-ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.

„Proiectul România are prioritate în comunicare – ediția 2.0 – este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

