Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Reorganizarea Poliției: IGP va avea trei direcții regionale și subdiviziuni teritoriale. Lista lor

16 Sept. 2025, 15:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
16 Sept. 2025, 15:49 // Actualitate //  Victoria Laur

Inspectoratul General al Poliției va fi reorganizat în trei direcții regionale și mai multe subdiviziuni teritoriale. Decizia urmează să fie aprobată la ședința de pe 17 septembrie a cabinetului de miniștri, după ce Parlamentul a modificat Legea privind activitatea Poliției și statutul Polițistului.

Pentru a pune în aplicare noile prevederi, membrii Executivului vor schimba Hotărârea Guvernului nr. 547/2019 cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General al Poliției.

„Reorganizarea vizează constituirea unor structuri regionale ale Poliției, capabile să răspundă mai eficient nevoilor comunităților locale, printr-o gestionare mai flexibilă și adaptată a resurselor umane și logistice. Această abordare presupune nu doar modificarea structurii organizatorice, ci și o schimbare de paradigmă în funcționarea instituției, axată pe autonomie operațională, responsabilitate la nivel local și cooperare interinstituțională”, se arată în nota informativă a proiectului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Urmare a modificărilor, utilizarea resurselor publice va fi eficientizată, iar furnizarea serviciilor publice va fi mai calitativă, accesibilă și transparentă, conform responsabililor din cadrul Guvernului. Procesul de reorganizare a Poliției urmează să fie finalizat până la 31 decembrie 2028.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!