Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

REPORTAJ BBC Veteranii războiului de pe Nistru sunt gata să-și apere din nou pământurile

07 Mart. 2023, 12:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Mart. 2023, 12:50 // Actualitate //  Realitatea.md

În ultimele săptămâni, Republica Moldova, Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de presupuse comploturi de destabilizare a țării noastre și au avertizat despre posibilitatea izbucnirii unui nou conflict deschis în zonă. Un reportaj realizat de BBC arată că amenințările lansate în această perioadă sunt resimțite și mai intens de locuitorii din satul Molovata Nouă – mica enclavă moldovenească, prinsă la mijloc între teritoriul transnistrean și râul Nistru, care o desparte de restul țării.

La o mică distanță de granița de sud a Ucrainei, sute de soldați ruși păzesc un depozit mare de muniție din perioada sovietică, în Transnistria. În ultimele săptămâni, depozitul, soldații și regiunea transnistreană au ajuns în atenția întregii lumi.

Premierul Dorin Recean a spus că trupele ruse ar trebui să fie expulzate din regiune, în timp ce șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Moscova planifică o lovitură de stat în țara noastră și intenționează să răstoarne guvernul proeuropean.

Între timp, Rusia a declarat că ucrainenii pregătesc un atac asupra regiunii transnistrene și a avertizat că orice atac asupra trupelor ruse din Transnistria ar fi perceput ca un atac asupra Rusiei.

Și dacă locuitorii din Chișinău se simt vulnerabili, localnicii din Molovata Nouă se simt complet expuși. Mulți dintre bărbații mai în vârstă din sat au luptat împotriva separatiștilor pro-ruși pentru acest teritoriu acum 30 de ani și se întreabă dacă nu cumva vor fi nevoiți să își apere din nou pământurile.

„Dacă încep luptele în Moldova, suntem pregătiți să apărăm acest teritoriu din nou”

Vinerea trecută, veteranii conflictului din 1992 s-au adunat la Molovata Nouă, pentru a participa la pelerinajul anual care traversează linia de control dintre ei și Transnistria, în memoria camarazilor care și-au pierdut viața în lupte.

La eveniment au participat în jur de douăzeci de bărbați, îmbrăcați în uniforme militare, cu medalii lucioase agățate la piept și cu o întunecime nedeslușită în ochi. Printre ei s-a numărat și Vlad Untilă, în vârstă de 62 de ani.

„Avem noroc că Ucraina ne apără în acest moment. Dar dacă încep [luptele] în Moldova, suntem pregătiți să apărăm acest teritoriu din nou”, a spus Vlad.

Convoiul lor de mașini și-a croit drumul pe o alee neasfaltată, care leagă Molovata Nouă de teritoriul separatist – pătrunzând pe teritoriul inamicului, la fel cum au făcut-o acum 31 de ani.

„Priviți cum se uită la noi”, a menționat veteranul, în timp ce mașina lui se apropia de punctul de control al rușilor.

Un grup dezordonat de soldați înarmați a privit cu atenție convoiul care trecea prin dreptul lor, transportând zeci de bărbați îmbrăcați în uniforme militare moldovenești, în cele din urmă, ignorând acest „ritual” anual.

„Este pământul meu și totuși nu pot să umblu liber aici”

„Uitați-vă în jurul vostru. Aici am luptat – câmpul de luptă se întindea peste tot”, a spus Vlad.

La peste 30 de ani distanță, drumul noroios traversează un peisaj liniștit și tăcut, cu câmpuri pustii, întrerupte doar de copacii fără frunze.

„Este greu, pentru că simt că sunt în propria mea țară. Este pământul meu și totuși nu pot să umblu liber aici”, s-a alăturat Constantin, prietenul lui Vlad.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La o scurtă distanță de punctul de control, ascunsă printre mărăcini, se află prima oprire a pelerinajului – o cruce simplă de metal, de culoare albastră.

Crucea marchează locul în care, acum 31 de ani, a fost omorât un primar local. Veteranii se adună în jurul ei cu o coroană de flori și o sticlă de vin, pentru a-și cinsti tovarășii căzuți la datorie.

Urmează un traseu presărat cu monumente albastre similare. În dreptul fiecăruia, bărbații repetă ritualul și își onorează camarazii, rudele și prietenii.

„Eram amândoi lunetiști. Trăgeau asupra noastră de pe dealul acela, dintr-un tanc. Una dintre schije l-a lovit în gât. A căzut la pământ și a murit în brațele mele”, și-a amintit Vlad în locul în care prietenul său, Vasea, a fost omorât.

„S-au dus lupte grele aici… Și încă mai sunt răni adânci în sufletele oamenilor”

Când treceau pe lângă o școală moldovenească, veteranii au fost întâmpinați de mai mulți elevi, conduși de directoarea instituției, Tatiana Roșca.

„S-au dus lupte grele aici în 1992. Și încă mai sunt răni adânci în sufletele oamenilor. Ne este foarte frică: știm ce înseamnă războiul și nu dorim asta nimănui”, a spus Tatiana.

Una dintre elevele Tatianei a spus că, dacă va izbucni un nou conflict – este gata să ia arma în mâini, la fel cum au făcut-o tatăl și bunicul ei acum 30 de ani.

Totuși, loialitatea localnicilor din Moldovata Nouă, precum și a celor din restul țării noastre, este pusă la grea încercare de problemele istorice, geografice și economice. Lucrurile s-au complicat și mai mult când Moscova a decis anul trecut să întrerupă aprovizionarea cu gaze naturale către Moldova.

„Voi fi sincer. Este foarte dificil să convingi oamenii că în Moldova viața este mai bună, atunci când ei plătesc aici doar o fracțiune din prețul pentru gaze. Nu putem vorbi despre libertate, despre o viață mai bună și în același timp să le zicem să treacă râul Nistru și să plătească de 30 de ori mai mult pentru facturi – o să ne zică: sunteți nebuni? Însă există un preț ascuns [în spatele gazului ieftin] – le cumpără sprijinul”, a explicat Oleg Gazea, primarul din Molovata Nouă.

„Noi, bătrânii, vom continua să fim inima oricărei rezistențe”

Ajungând înapoi în Molovata Noua, veteranii își încheie pelerinajul în piața din sat, așezând garoafe roșii la un memorial dedicat conflictului înghețat.

În anii care au trecut de la războiul de pe Nistru, copiii veteranilor și cei ai prietenilor lor au crescut înconjurați de soldați ruși, limba rusă și sprijinul economic rusesc.

„Noi, bătrânii, vom continua să fim inima oricărei rezistențe. Chiar și cu implicarea bărbaților tineri”, a spus Vlad Untilă.

Amintirile trecutului rămân la fel de vii în Molovata Nouă, intensitatea acestora fiind susținută de îngrijorările crescânde ale localnicilor, care se tem că următorul conflict ar putea izbucni oricând.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 19:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 19:02 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite hotnews.ro.

Într-un raport pregătit pentru reuniunea informală a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, care a avut loc la Dublin în 18 și 19 septembrie, FMI precizează că beneficiile și costurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea fi distribuite inegal între țări, regiuni și categorii de lucrători. De asemenea, raportul subliniază că finalizarea pieței unice a UE ar contribui la o distribuție mai echilibrată a adoptării IA și a beneficiilor acesteia în interiorul blocului comunitar.

Documentul FMI repetă îngrijorările exprimate anterior de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, precum și de Comisia Europeană, potrivit cărora fragmentarea piețelor europene de capital, energie și muncă frânează investițiile și inovarea.

60% dintre angajații marilor economii sunt expuși

FMI estimează că aproximativ 60% dintre lucrătorii din economiile europene avansate ocupă posturi cu o expunere mare pe AI.

Deși unii ar putea deveni mai productivi datorită instrumentelor bazate pe AI, alții riscă să-și piardă locurile de muncă pe măsură ce sarcinile repetitive sunt automatizate, în special în sectoarele unde AI tinde mai degrabă să înlocuiască forța de muncă, decât să o completeze.

Raportul menționează că centrele de date din Europa consumă deja aproximativ 3% din energia electrică a continentului, iar cererea de electricitate va crește semnificativ pe măsură ce utilizarea AI se extinde. Marile centre tehnologice, precum Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin, se numără printre zonele cele mai expuse, aglomerările de centre de date punând deja presiune asupra rețelelor electrice locale. Pentru a remedia această situație, UE ar trebui să investească în infrastructura electrică transfrontalieră și să aprofundeze integrarea pieței europene de energie, recomandă FMI.

De asemenea, documentul avertizează că Europa riscă să creeze o nouă dependență strategică, având în vedere dominația SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de AI.

Potrivit FMI, Europa va avea nevoie de investiții semnificative în propria industrie de AI pentru a evita dependența de tehnologia străină. Totodată, raportul sugerează că beneficiile AI ar putea fi distribuite inegal atât între statele membre, cât și în interiorul acestora.

Se preconizează că economiile mai avansate vor beneficia disproporționat de pe urma acestei tehnologii, fiind mai bine pregătite și mai expuse la Inteligența Artificială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top