Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Reprezentanții blocului „Împreună”, în vizită la Președinție! Alexandru Bujorean spune ce s-a discutat cu Maia Sandu

17 Apr. 2024, 20:48
 // Categoria: Politica // Autor:  Ursu Ana
17 Apr. 2024, 20:48 // Politica //  Ursu Ana

Reprezentanții Blocului politic Împreună au fost invitați la Președinție, a anunțat Alexandru Bujorean, unul dintre fondatorii blocului la emisiunea Rezoomat de la RLive TV. Aceștia au prezentat șefei statului, Maia Sandu, Pactul pentru Europa.

„A fost o inițiativă a doamnei președinte. Ne-a invitat la anumite consultări reieșind din anunțul nostru public de a lansa un proces de consultare și semnare a pactului pentru Europa. Doamna președinte a vrut să afle despre ce este vorba. A luat act de textul pe care noi l-am făcut public și adresarea către toate partidele politice în vederea semnării. Am subliniat importanța demonopolizării și depersonalizării a procesului de integrare europeană și implicării tuturor actorilor politici. Dar ne-am folosit de ocazie și am abordat și alte subiecte care ne deranjează pe noi și în mare parte țin de actul guvernării, de suspiciunile ce planează asupra unor membri a Guvernului, de modul cum unii din ei gestionează domeniile”, a declarat Alexandru Bujoreanu.

Șefa statului a avut discuții cu  reprezentanții Platformei DA (PDA), Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidului Schimbării (PS) și Ligii Orașelor și Comunelor (LOC), care au format blocul politic „Împreună”.  Discuțiile au vizat obiectivul comun – aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Șefa statului a subliniat importanța consolidării tuturor partidelor pro-europene pentru susținerea și promovarea aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Șefa statului a menționat că proiectul de integrare europeană nu este a unui sau a mai multor partide, ci a tuturor cetățenilor care vor să trăiască în pace, libertate, siguranță și bunăstare”, anunță președinția.

Precizăm că, săptămâna trecută Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor (LOC) s-au unit în Blocul „Împreună”. Anunțul a fost făcut în acest weekend de partid.

Astfel, în cadrul unei conferințe de presă, Blocul „Împreună”, au semnat un Pact pentru Europa.

FOTO Patru partide din Republica Moldova au format Blocul „Împreună”: Au semnat un Pact pentru Europa

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!