Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Republica Moldova a inaugurat oficial primul său pavilion la Bienala de Artă de la Veneția

07 Mai 2026, 20:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
07 Mai 2026, 20:55 // Actualitate //  Ana Panaguța

Joi, 7 mai, a avut loc deschiderea oficială a Pavilionului Republicii Moldova în cadrul celei de-a 61-a ediții a La Biennale di Venezia, prin proiectul „În a mia și a doua noapte”, realizat de artistul Pavel Brăila și curatoriat de Adelina Luft. Participarea marchează prima prezență oficială a Republicii Moldova la La Biennale di Venezia și reprezintă un moment important pentru consolidarea prezenței culturale a țării pe scena internațională.

Evenimentul s-a desfășurat în spațiul Pavilionului Moldovei din Santa Veneranda, parte a Chiesa dei Santi Geremia e Lucia, în prezența echipei artistice, a reprezentanților instituțiilor implicate, a autorităților, dar și a unui public numeros format din curatori, artiști, jurnaliști și profesioniști ai scenei artistice internaționale.

„Participarea Republicii Moldova la La Biennale di Venezia și deschiderea acestui pavilion reprezintă un moment semnificativ pentru diplomația culturală a țării. Ne bucurăm să vedem interesul publicului și al profesioniștilor pentru acest proiect, care aduce în prim-plan o voce artistică relevantă și o reflecție asupra realităților contemporane”, a declarat ministrul Culturii, Cristian Jardan.

Parte a ediției din 2026, desfășurată sub tema „In Minor Keys”, instalația „În a mia și a doua noapte” propune un spațiu de reflecție asupra relației dintre tehnologiile războiului și imaginarul cultural contemporan.

Instalația, prezentată în Capela Santa Veneranda, reunește o compoziție de covoare suspendate între podea și boltă cu ajutorul unor drone. Unul dintre covoarele expuse, cel mai mare din instalație, provine din satul Olănești și aparține mătușii artistului. Ansamblul creează un contrast între fragilitate și forță, între tradiție și tehnologie, transformând dronele – asociate de regulă cu supravegherea și conflictul – într-un simbol al protecției și solidarității colective.

Participarea Republicii Moldova la Bienală este realizată de Ministerul Culturii, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Expoziția este deschisă publicului larg începând cu 7 mai și va putea fi vizitată până pe 22 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:55 // Slider //  Victoria Laur

Mai mulți parlamentari și membri ai Guvernului Germaniei au primit avertizări telefoanele lor puteau fi spionate. Apple le-a transmis avertismentul.

Autoritățile germane le-au recomandat oficialilor să considere dispozitivele potențial compromise, deși nu se știe dacă atacurile au avut succes, scrie digi24.com. Deocamdată, numărul persoanelor vizate și identitatea celor aflați în spatele atacurilor rămân necunoscute.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul german al Digitalizării, Karsten Wildberger, a confirmat că membri ai Bundestagului și ai Guvernului federal au primit avertizări din partea Apple potrivit cărora iPhone-urile lor puteau fi vizate de atac. Mesajele au început să vină pe 29 octombrie și menționau că pentru acțiuni ar fi folosit un program de tip „mercenary spyware”.

Apple trimite notificări privind amenințările atunci când consideră că un utilizator a fost vizat de programele de spionaj. Mesajele apar pe ecranul de blocare al telefoanelor, în setările dispozitivului și sunt expediate pe e-mail.

Programele de spionaj de acest tip le pot permite atacatorilor să acceseze mesajele, inclusiv pe cele trimise prin aplicații care folosesc criptarea, precum și apelurile, contactele, calendarele și datele de localizare. De asemenea, ele pot activa microfonul și camera telefonului.