Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

„Retragerea” trupelor ruse – o falsă iluzie. Kievul infirmă declarațiile Moscovei privind reducerea atacurilor

31 Mart. 2022, 14:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2022, 14:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Șeful biroului prezidențial de la Kiev, Andrei Yarmak spune că, în pofida declarațiilor Moscovei privind o eventuală retragere a trupelor din regiunile Kiev și Cernigov, acest lucru nu se observă.

Ucraina nu vede nicio confirmare reală a declarațiilor Rusiei cu privire la retragerea trupelor în anumite zone ale frontului, spune șeful biroului președintelui Zelenski, într-un interviu acordat CNN.

„Noi credem că și-au schimbat strategia și planurile. Dar asta, din păcate, nu înseamnă încheierea războiului. Pot spune că situația rămâne destul de dificilă. Vreau să accentuez, în special, asupra situației umanitare – totul este foarte rău”, a declarat Yarmak pentru CNN.

Șeful biroului prezidențial de la Kiev a subliniat că Mariupol se află într-o situație catastrofală, oamenii mor fără mâncare și apă, iar rușii nu le permit să părăsească orașul. Potrivit acestuia, dezastrul de la Mariupol este foarte asemănător cu blocada de la Leningrad din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Poziția noastră este una deschisă și foarte transparentă: vrem să oprim acest război, vrem ca trupele ruse să fie retrase de pe teritoriul nostru. Insistăm ca să fie deschise coridoarele umanitare, în special de la Mariupol”, a explicat Iarmak.

Pe 29 martie,  a fost făcută publică informația potrivit căreia Rusia și-ar fi retras unități individuale din regiunile Kiev și Cernigov și s-ar confrunta cu probleme în rotația și întărirea trupelor sale.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a remarcat că prin „retragerea” trupelor, inamicul vrea să creeze o falsă iluzie că ar fi abandonat planul de încercuire a Kievului.

Anterior, consilierul lui Putin, Vladimir Medinschi, a spus că Rusia va reduce contingentul militar în direcțiile Kiev și Cernigov. Declarația a fost făcută în contextul asigurărilor Ministerului rus al Apărării despre finalizarea primei etape a „operațiunii speciale” și trecerea la așa-zisa apărare a Donbass-ului.

 

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 10:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 10:22 // Slider //  Valentina Buza

Din 1 noiembrie 2026, se aplică un regim fiscal special pentru mărfurile vândute online și expediate în Republica Moldova în colete cu o valoare de până la 150 de euro. Acesta vizează cumpărăturile persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția produselor supuse accizelor, scrie BANI.MD.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, regimul vizează comercianții din străinătate care vând astfel de mărfuri prin platformele internaționale de comerț electronic. Pentru aplicarea acestuia, comercianții trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova, care să îi reprezinte în relația cu autoritățile fiscale și să îndeplinească obligațiile prevăzute de legislație.

Intermediarul va acționa în numele și în contul comerciantului străin, inclusiv în ceea ce privește achitarea TVA. Aceeași entitate din Republica Moldova poate reprezenta mai mulți comercianți nerezidenți, însă pentru fiecare dintre aceștia i se va atribui un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, destinat regimului special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Toate procedurile de înregistrare, modificare a datelor și anulare a înregistrării se desfășoară exclusiv online. Acestea sunt disponibile prin sistemul „e-Cerere”, accesibil din Cabinetul personal al contribuabilului de pe pagina oficială a SFS.

Pentru a înregistra reprezentarea unui comerciant străin, intermediarul trebuie să creeze o cerere nouă și să selecteze „Declarația intermediarului privind reprezentarea nerezidentului”. Datele intermediarului sunt completate automat, iar informațiile despre comerciantul reprezentat trebuie introduse de solicitant.

La cerere se anexează documentul care confirmă desemnarea intermediarului drept persoană responsabilă de achitarea TVA în cadrul regimului special. Pot fi adăugate și alte documente justificative, dacă este necesar. După verificarea informațiilor, cererea se semnează electronic.

Declarația semnată poate fi consultată în compartimentul „Certificate, Confirmări”, iar recipisa electronică privind acceptarea înscrierii informațiilor și atribuirea codului TVA este disponibilă în compartimentul „Recipisă”. Pentru fiecare comerciant străin reprezentat trebuie depusă o declarație separată.