Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Reuniune regională a comisiilor juridice la Maramureș. Integrarea europeană și statul de drept, pe agenda discuțiilor

22 Ian. 2026, 09:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Ian. 2026, 09:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisiile juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei se reunesc, în aceste zile, într-o nouă ședință comună de lucru, dedicată unor teme-cheie precum integrarea europeană, statul de drept și combaterea criminalității. Evenimentul, organizat de Senatul României, are loc în perioada 22-25 ianuarie, la Moisei, în județul Maramureș.

La cea de-a treia ediție a reuniunii participă, în calitate de observatori și parteneri de dialog, și reprezentanți ai parlamentelor din Azerbaidjan, Kazahstan și Georgia, fiind extins astfel formatul regional de cooperare parlamentară.

Delegația Parlamentul Republicii Moldova este condusă de președinta Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Veronica Roșca. Din delegație mai fac parte vicepreședintele Comisiei, Igor Chiriac, secretarul Comisiei, Igor Talmazan, precum și deputații Vladimir Rusu și Artemie Cătănoi. La eveniment participă și deputata Marcela Adam, secretara Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Agenda reuniunii include trei paneluri de discuții. Un prim panel este dedicat integrării europene și statului de drept, cu accent pe progresele și provocările procesului de aliniere la acquis-ul Uniunii Europene. Participanții vor discuta despre independența justiției, reformele constituționale și legislative, combaterea corupției, funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Un alt subiect vizează traficul de persoane și criminalitatea organizată transfrontalieră. În acest context, sunt analizate noile forme de exploatare, prevenirea recrutării minorilor, cooperarea interinstituțională și judiciară, dar și necesitatea unor recomandări legislative comune.

Totodată, o atenție specială este acordată violenței domestice și protecției victimelor. Discuțiile se axează pe armonizarea legislației cu standardele europene, dezvoltarea mecanismelor de prevenire, protecția grupurilor vulnerabile și consolidarea cooperării dintre justiție, poliție și serviciile sociale.

Ședința comună a comisiilor juridice a fost organizată pentru prima dată în 2024, la inițiativa Senatului României, reunind inițial reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, Radei Supreme a Ucrainei și Senatului României.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!