Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Rezistența la antibiotice ar putea cauza peste 39 de milioane de decese până în 2050

29 Sept. 2024, 09:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
29 Sept. 2024, 09:18 // Societate //  Elena Putregai

Rezistența la antibiotice ar putea cauza în mod direct până la 39 de milioane de decese până în anul 2050, arată datele unui studiu, publicat de AFP. Recunoscută deja ca o provocare sanitară majoră, se așteaptă ca rezistența la antibiotice să se agraveze. Din 1990 și până în 2021, peste un milion de persoane pe an au murit în lume în mod direct din cauza antibiorezistenței, potrivit autorilor cercetării. Aceștia au examinat 22 de agenți patogeni, 84 de combinații de patogeni și tratamente, 11 sindroame infecțioase la persoane de toate vârstele din 204 țări și teritorii, prin intermediul unor date colectate de la peste 520 de milioane de oameni.

Studiul mai arată că, în decursul acestor 30 de ani, decesele copiilor în vârstă de până la cinci ani cauzate în mod direct de o rezistență la antibiotice au scăzut cu peste 50%, iar prevenția și controlul infecțiilor s-au ameliorat la sugari și copii mici.

În paralel, decesele în rândul adulților cu vârste de peste 70 de ani au crescut cu peste 80% în această perioadă, ca urmare a îmbătrânirii rapide a populației și a vulnerabilității mai mari a persoanelor vârstnice în fața infecțiilor.

Până la jumătatea acestui secol, antibiorezistența va juca un rol mai larg în 8,22 de milioane de decese anual – o creștere cu 74,5% în comparație cu anul 2021.

În total, între 2025 și 2050, rezistența la antibiotice ar putea cauza în mod direct peste 39 de milioane de decese la nivel mondial și ar putea fi asociată cu 169 de milioane de decese, au estimat oamenii de știință.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.