Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

România nu va lăsa la greu Republica Moldova! Mureșan: UE va oferi sprijin financiar în contextul crizei energetice

26 Oct. 2021, 10:05
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2021, 10:05 // Politica //  Realitatea.md

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova suport financiar pentru a depăși criza energetică în care se află. Asigurările sunt date de europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, potrivit căruia actuala dificultate în care se află autoritățile de la Chișinău face diferența între politica Moscovei și cea a comunității europene. Potrivit oficialului, până în anul 2027, 50% dintre fondurile alocate de Uniunea Europeană Republicii Moldova ar putea fi redirecționate spre marile proiecte de infrastructură, pentru a asigura independența energetică a țării, scrie IPN.

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan spune că Republica Moldova poate miza pe sprijinul Uniunii Europene în depășirea crizei gazelor naturale. Comunitatea europeană examinează posibilitatea alocării fondurilor pentru compensarea poverii financiare care ar urma să cadă pe umerii cetățenilor.

„Prețurile sunt mari pentru întreaga Uniunea Europeană, sunt afectați consumatori și întreprinderi din toată Europa. În aceea ce privește Republica Moldova, sunt sigur că Uniunea Europeană va veni cu sprijin financiar sub forma unei asistențe macrofinanciare în perioada imediat următoare. Din cele 600 de milioane de euro anunțate dezvoltării economice, trebuie să tragem concluzia că o parte semnificativă din această sumă trebuie să meargă la creșterea independenței energetice și la modificări de infrastructură energetică pentru a obține această independență”, a spus Siegfried Mureșan în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Mureșan spune că România nu va lăsa la greu Republica Moldova. Oficialul se arată convins că autoritățile de la București vor identifica soluții pentru a livra Chișinăului gaze naturale prin intermediul Gazoductului Iași-Chișinău, imediat ce criza politică din România va lua sfârșit.

„Sunt sigur că România va livra cât de mult poate. Se vede din nou cum Federația Rusă care ar fi putut ajuta Republica Moldova în această situație, nu o face. Se vede, din nou, cine este prietenul cetățenilor Republicii Moldova și cine dorește doar să-și sporească propria influență economică pe seama oamenilor aflați în prag de iarnă. Această criză trebuie să ducă la accelerarea interconectării energetice a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, în primul rând, prin România. Interconectare de gaz și energie electrică. Am cerut ca 50% din fondurile alocate Republicii Moldova pentru perioada 2021-2027 să meargă în mari proiecte de infrastructură”, a mai spus Siegfried Mureșan.

Criza energetică de la Chișinău a determinat Parlamentul Republicii Moldova să instituie stare de urgență la nivel național pentru o perioadă de 30 de zile. Ceea ce presupune instituirea unui regim simplificat de procurare a gazelor naturale, alocarea mijloacelor financiare pentru procurarea volumelor necesare din surse alternative si raționalizarea, la necesitate, a consumului de gaze naturale și energie electrică.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!