Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

România pornește și al doilea reactor de la Cernavodă. Energia pentru Moldova s-ar putea ieftini

09 Nov. 2026, 10:03
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
09 Nov. 2026, 10:03 // Economie //  Vlada Ciorici

România se pregătește să repună în funcțiune ambele reactoare ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, după mai bine de trei luni de întrerupere a producției. Revenirea energiei nucleare în sistemul românesc ar putea reprezenta o veste favorabilă și pentru Republica Moldova, care importă cea mai mare parte a energiei electrice consumate, inclusiv de pe piața din România.

Ministerul Energiei de la București a anunțat că luni, 9 noiembrie 2026, la ora 00:42, a fost inițiată secvența de pornire a Unității 2 a Centralei de la Cernavodă. Intrarea efectivă în funcțiune este estimată pentru marți, 10 noiembrie, dacă toate etapele tehnice vor decurge conform planului.

Anunțul vine după ce, vineri, 6 noiembrie, Unitatea 1 a fost reconectată la Sistemul Energetic Național al României, marcând reluarea producției nucleare după o pauză de peste trei luni.

Centrala de la Cernavodă a fost oprită integral la 13 august, în contextul debitului redus al Dunării, care a afectat condițiile de funcționare și răcire a reactoarelor. Prima unitate fusese oprită încă din 28 iulie.

Cele două reactoare au fiecare o capacitate instalată de aproximativ 700 MW, iar împreună pot asigura, în condiții normale, circa 20% din producția de energie electrică a României.

Repornirea centralei este importantă și pentru Republica Moldova, în condițiile în care sistemul energetic național depinde masiv de importuri. Potrivit celor mai recente date ale Energocom, în octombrie 2026 compania a achiziționat 298.516 MWh de energie electrică, dintre care 77,29% au provenit din importuri.

Din volumul total procurat, 29,52% a fost cumpărat de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin platformele OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar alte 47,77% au fost achiziționate în baza contractelor bilaterale cu furnizori și producători din regiune.

Revenirea celor două reactoare de la Cernavodă, cu o capacitate cumulată de aproximativ 1.400 MW, ar putea contribui la creșterea ofertei de energie electrică pe piața românească și la diminuarea presiunilor asupra prețurilor angro, inclusiv în intervalele în care Republica Moldova cumpără energie din România.

Impactul asupra prețurilor nu este însă automat și va depinde de consum, de producția celorlalte centrale, de importurile și exporturile regionale, precum și de condițiile de piață.

Pentru Republica Moldova, evoluția este cu atât mai importantă cu cât prețul mediu de achiziție a energiei electrice a crescut puternic în ultima lună. În octombrie, Energocom a plătit în medie 195,90 euro/MWh, față de 157,42 euro/MWh în septembrie, ceea ce reprezintă o scumpire de aproximativ 24,5%.

În plus, Energocom a precizat că achizițiile sale sunt concentrate în special în orele de vârf, între 07:00 și 11:00 și între 18:00 și 23:00, când prețurile energiei tind să fie mai ridicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Gioară, a declarat că reluarea producției a devenit posibilă odată cu îmbunătățirea nivelului Dunării. Oficialul a subliniat că perioada de oprire a demonstrat necesitatea pregătirii infrastructurii energetice pentru fenomene climatice extreme.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 09:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Nov. 2026, 09:58 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028, obiectiv pe care Comisia Europeană îl consideră realizabil, chiar dacă este unul ambițios. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la Conferința anuală privind extinderea Uniunii Europene, desfășurată la Chișinău, unde șefa statului a vorbit și despre necesitatea unor garanții că reformele și parcursul european al țării vor fi ireversibile.

„Comisia Europeană a apreciat ritmul reformelor noastre și, pentru prima dată, a menționat că obiectivul de a încheia negocierile de aderare până la începutul anului 2028, deși ambițios, este realizabil”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a menționat că Republica Moldova a avansat în toate cele 33 de capitole de negociere, a deschis patru dintre cele șase clustere și este pregătită să le deschidă și pe ultimele două. Potrivit acesteia, progrese au fost înregistrate în reforma justiției, combaterea corupției, administrația publică, educație, economie și securitate energetică. Comisia Europeană a recunoscut și rezultatele țării în domeniul politicii externe, al securității și apărării.

Maia Sandu a subliniat că aceste rezultate au fost obținute în condiții dificile, marcate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, crize energetice și tentative de destabilizare a Republicii Moldova.

„Am demonstrat că Moldova poate avansa chiar și atunci când securitatea ei este amenințată. Am demonstrat că o Moldovă mai puternică contribuie la securitatea europeană”, a afirmat șefa statului.

Totodată, președinta a vorbit despre riscurile pe care le reprezintă acțiunile Rusiei și despre necesitatea unor mecanisme mai puternice la nivelul Uniunii Europene pentru apărarea democrațiilor și a valorilor europene. Ea a spus că Republica Moldova își dorește reguli clare care să protejeze parcursul european al țării și să asigure continuitatea reformelor și după aderare.

„Știm câți bani alocă Rusia pentru a destabiliza societățile și pentru a distruge democrațiile. De aceea, este un lucru bun că Uniunea Europeană discută mecanisme mai puternice de apărare a valorilor europene. Noi ne dorim să existe reguli clare prin care Moldova să nu mai poată fi întoarsă din drumul său european. Vrem ca reformele pe care le facem astăzi să reziste și după aderare”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, la 4 noiembrie, Comisia Europeană a prezentat Pachetul de extindere pentru 2026, care include evaluarea progreselor Republicii Moldova și o foaie de parcurs pentru următoarea etapă a negocierilor. Până în prezent, țara noastră a deschis patru dintre cele șase clustere, care cuprind 24 de capitole.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova a îndeplinit condițiile necesare pentru deschiderea ultimelor două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – și îndeamnă statele membre să faciliteze acest pas până la sfârșitul anului 2026. Potrivit foii de parcurs, Republica Moldova ar putea închide provizoriu 25 de capitole de negociere în 2027, dacă va menține ritmul reformelor și va îndeplini condițiile stabilite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!