Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

România și SUA fac planul pentru întâlnirea dintre Nicușor Dan și Donald Trump. Când va avea loc

09 Oct. 2025, 07:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
09 Oct. 2025, 07:58 // Politica //  Realitatea.md

Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a declarat miercuri seara, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că a discutat cu secretarul american de stat Marco Rubio, la Washington, inclusiv despre întâlnirea oficială dintre președintele României, Nicușor Dan, și președintele american, Donald Trump.

Întrevederea dintre Oana Țoiu și Marco Rubio a durat puțin peste o oră. Potrivit Oanei Țoiu, ambele administrații sunt de acord ca vizita oficială de stat să aibă loc în prima parte a anului viitor.

„Suntem aliniați în ceea ce privește posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului viitor”, a declarat aceasta.

Șefa diplomației române a subliniat totodată soliditatea relației bilaterale dintre București și Washington.

„România a fost, este și va continua să fie respectată aici, așa cum și SUA este respectată acasă”, a spus Oana Țoiu.

Ea a calificat discuțiile cu Marco Rubio drept „excelente”, afirmând că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne un pilon esențial în cooperarea bilaterală.

„A fost o întâlnire excelentă. Atât pentru România, cât și pentru SUA, parteneriatul nostru strategic este important, atât în partea de securitate, cât și în proiectele comune pentru energie și legăturile umane care s-au creat pe fondul construirii acestui parteneriat strategic”, a conchis ministra.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prima întâlnire la nivel înalt SUA-România: Marco Rubio o primește la Washington pe Oana Țoiu

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!