Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Rusia a atacat Ucraina cu drone și rachete balistice. Sunt doi morți și zece răniți

22 Sept. 2026, 08:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
22 Sept. 2026, 08:29 // În Lume //  Ursu Ana

Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un atac asupra mai multor regiuni din Ucraina, folosind drone și rachete balistice. Au fost raportate lovituri asupra unor întreprinderi și clădiri rezidențiale, iar autoritățile ucrainene anunță victime, scrie Unian.

Alerta aeriană a fost instituită în mai multe regiuni în jurul orei două noaptea, pe fondul amenințării cu rachete balistice. Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat lansări de rachete, iar explozii au fost auzite în mai multe localități din regiunea Dnipropetrovsk.

Potrivit șefului administrației regionale, Alexandr Ganja, atacurile au vizat simultan întreprinderi industriale din Dnipropetrovsk, Krîvîi Rih și Pavlohrad.

În orașul Dnipro, atacul s-a soldat cu doi morți și șase răniți. Două persoane au fost spitalizate, iar un bărbat de 25 de ani se află în stare gravă. Autoritățile avertizează că sub ruinele unei întreprinderi lovite ar putea exista în continuare persoane.

Și capitala Ucrainei a fost atacată cu drone. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, în cartierul Dniprovskîi, o clădire rezidențială cu cinci etaje a fost lovită. A izbucnit un incendiu în subsol, iar primul etaj a fost parțial distrus. 15 persoane au fost evacuate, iar patru au fost rănite, dintre care trei au ajuns la spital.

Atacul a afectat și infrastructura energetică. În regiunea Cernihiv, aproximativ 100 de mii de consumatori au rămas fără energie electrică în urma lovirii unui obiectiv energetic dintr-o regiune învecinată.

Între timp, potrivit unei analize Bloomberg citate de presa ucraineană, Rusia și-ar fi modificat în ultimele săptămâni strategia atacurilor, reducând utilizarea rachetelor balistice și recurgând într-o măsură mai mare la drone. Analiștii citați de Bloomberg consideră că Moscova ar putea acumula rachete balistice pentru atacuri asupra infrastructurii energetice și de încălzire a Ucrainei în perioada rece, începând de la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 08:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
10 Nov. 2026, 08:21 // Societate //  Valentina Buza

Elevii claselor a XII-a din Chișinău vor putea beneficia, începând cu luna ianuarie, de lecții suplimentare gratuite pentru pregătirea examenului de Bacalaureat. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban.

Potrivit edilului, orele vor fi organizate la disciplinele la care absolvenții au nevoie de pregătire suplimentară, pentru a-și îmbunătăți rezultatele la examene.

Ion Ceban a precizat că informațiile despre locurile în care se vor desfășura lecțiile și modalitatea de înscriere vor fi anunțate ulterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, începând cu 14 noiembrie, 2.000 de elevi din clasele a IX-a din Chișinău vor beneficia de lecții gratuite pentru pregătirea de examenele de absolvire.

Circa 2.000 de elevi din Chișinău vor beneficia de pregătire gratuită pentru examenele de clasa a IX-a