Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0.0651%
  • USD
    17.4322
    0.0694%
  • RUB
    0.2064
    -0.0969%
  • RON
    3.8206
    0.0654%
  • UAH
    0.3908
    0.1535%

Toate știrile

17 septembrie 2026

Rusia are intenția să-i elimine pe talibani de pe lista organizaţiilor teroriste interzise: „Comunicăm cu ei”

02 Apr. 2024, 17:13
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
02 Apr. 2024, 17:13 // În Lume //  Elena Putregai

Rusia a declarat marţi, 2 aprilie curent, că are probleme importante de discutat cu liderii talibani din Afganistan şi că lucrează pentru a-i elimina pe talibani de pe lista organizaţiilor teroriste interzise, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Aceasta e o ţară care este alături de noi şi, într-un fel sau altul, comunicăm cu ei. Trebuie să rezolvăm probleme presante. Acest lucru necesită, de asemenea, dialog, astfel încât, în această privinţă, comunicăm cu ei ca, practic, cu toţi ceilalţi – ei sunt autoritatea de facto în Afganistan”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

La ce s-at putea referi „problemelele presante”

Peskov nu a dat detalii despre „problemele presante”, dar Rusia a suferit luna trecută cel mai sângeros atac din ultimii 20 de ani, când bărbaţi înarmaţi au luat cu asalt o sală de concerte din afara Moscovei, omorând cel puţin 144 de persoane.

Atacul a fost revendicat de Militanţii Statului Islamic, iar oficiali ai SUA au declarat că au avut informaţii secrete că vinovată a fost ramura afgană a reţelei, Statul Islamic Khorasan.

Autoritățile ruse au precizat că investighează, de asemenea, o legătură cu Ucraina, lucru pe care Kievul şi Statele Unite l-au respins cu fermitate.

Talibanii au revenit la putere în Afganistan în 2021, după retragerea forţelor străine conduse de SUA, dar au rămas până acum pe o listă de organizaţii pe care Rusia le consideră drept teroriste.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre

ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top

Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri

17 Sept. 2026, 20:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Sept. 2026, 20:59 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova a reclamat la OSCE încălcările repetate ale spațiului său aerian de către drone, după trei incidente înregistrate în doar câteva zile. Într-unul dintre cazuri, aceeași dronă a traversat succesiv spațiul aerian al Republicii Moldova și al României, iar Chișinăul avertizează că astfel de episoade pun în pericol populația și aviația civilă, anunță antena3.ro.

Subiectul a fost abordat de reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE, ambasadoarea Victoria Roşa, în cadrul celei de-a 1145-a reuniuni a Forumului pentru cooperare în domeniul securităţii, informează joi Moldpres şi Radio Chişinău, preluate de Agerpres.

Victoria Roşa a atras atenţia asupra incidentelor înregistrate în 8, 12 şi 14 septembrie şi a riscurilor generate de acestea pentru populaţie şi aviaţia civilă. Potrivit ambasadoarei, caracterul îngrijorător al situaţiei este determinat inclusiv de frecvenţa incidentelor şi de traiectoriile transfrontaliere ale dronelor.

În cadrul reuniunii a fost menţionat incidentul din 8 septembrie, când aceeaşi dronă a traversat succesiv spaţiul aerian al Republicii Moldova şi al României. Delegaţia Republicii Moldova a calificat cazul drept o dovadă a caracterului transfrontalier al ameninţărilor.

Reprezentanta Republicii Moldova a reiterat că suveranitatea şi spaţiul aerian al statelor trebuie respectate, iar populaţia civilă trebuie protejată.

Totodată, delegaţia Republicii Moldova a reiterat apelul la încetarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a acţiunilor care, potrivit Chişinăului, subminează securitatea regională şi europeană, notează cele două media de peste Prut.