Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Rusia își schimbă strategia! Un expert militar explică noile planuri ale Kremlinului: capturarea lentă a orașelor

28 Mart. 2022, 12:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2022, 12:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Noua strategie militară a Rusiei este capturarea lentă și metodică a orașelor din Ucraina, spune Jack Watling, cercetător în domeniul războiului terestru la Royal United Services Institute, potrivit BBC.

Potrivit expertului, majoritatea forțelor ruse se află deja în interiorul Ucrainei, doar că rușii nu au capacitatea să redistribuie trupele în toată țara.

„Prin urmare, locul unde ar putea face progrese este acolo unde fac cele mai mari eforturi în ceea ce privește resursele și logistica. Efortul principal în acest moment este sudul, unde încearcă să încheie bătălia pentru Mariupol și apoi să încercuiască unitățile militare ucrainene din Donbas, să încerce să le izoleze, iar apoi să înainteze spre nord”, spune expertul militar.

Trupele rusești au rămas pe aceleași poziții între Herson și Nikolaev și este foarte puțin probabil să reușească să facă progrese pe acest front, adaugă el.

Scopul este, mai degrabă, să înainteze spre nord din Crimeea de-a lungul râului Nipru pentru a încerca să încercuiască zona de operațiuni unde se află multe dintre cele mai bune unități ale Ucrainei.

„Deoarece moralul rusesc este scăzut, pentru că nu au forța necesară pentru a lua aceste orașe cu asalt, le înconjoară și apoi înfometează oamenii, în timp ce atacă orașele cu artilerie”, explică Watling.

Rușii au avansat de-a lungul mai multor axe în prima parte a conflictului, dar nu au reușit să înainteze, iar acum sunt în situația în care pot folosi o singură axă, pe rând. În acest moment, prioritatea lor pare să fie înfrângerea forțelor ucrainene din Donbas. Dacă reușesc să cucerească Mariupol, probabil că vor consolida axa împotriva Harkovului la nord de Donbas, spune expertul. Astfel, strategia rusească este capturarea lentă și metodică a orașelor unul câte unul, spune expertul.

 

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!