Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Rusia lansează viza electronică pentru a stimula turismul

02 Aug. 2023, 06:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
02 Aug. 2023, 06:58 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ministerul rus de Externe a adoptat măsuri pentru a facilita călătoriile oamenilor de afaceri şi turiştilor, prin lansarea unui site pentru vize electronice valabile până la 16 zile într-o perioadă de 60 de zile. Opţiunea este disponibilă pentru cetăţenii din 55 de ţări, inclusiv state membre ale Uniunii Europene şi ţări asiatice și costă 52 de dolari, notează DPA.

Scopul este de a promova turismul şi o perspectivă mai bună asupra Rusiei. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat viza electronică în 2018, dar planurile au fost întârziate de pandemia de coronavirus. Această măsură înseamnă că procedura laborioasă de obţinere a unei vize nu va mai fi necesară pentru mulţi turişti. În locul documentaţiei tipărite, aplicaţia poate fi încărcată online, cu confirmare prin e-mail după ce cererea a fost verificată. Măsura este în conformitate cu practica din alte ţări.

În Germania, un avertisment de pe site-ul Ministerului de Externe care atrage atenţia asupra călătoriilor în Rusia a rămas în vigoare. Cetăţenii germani şi persoanele cu cetăţenie germano-rusă riscă să fie arestate arbitrar, se arată în textul avertismentului. De asemenea, raportul notează „atacuri repetate cu drone” în ţară, inclusiv la Moscova, şi avertizează cu privire la posibile atacuri asupra infrastructurii de transport, în special traficul feroviar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zborurile directe către Rusia de pe aeroporturile din UE au fost oprite în urma invaziei ruse din Ucraina în februarie anul trecut. Pasagerii aerieni trebuie să facă ocoluri prin Turcia, Armenia sau Georgia. Călătoria terestră prin Finlanda şi Polonia rămâne posibilă. Călătorii sunt supuşi unor controale stricte la frontieră şi există limite privind transportul de numerar. Cardurile bancare occidentale nu mai funcţionează la bancomatele ruseşti.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

Moldovenii continuă să călătorească tot mai mult peste hotare, iar vacanțele în străinătate generează cele mai mari încasări pentru agențiile de turism. În nouă luni ale anului 2026, acestea au obținut venituri de aproape 4,5 miliarde de lei din turismul emițător, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS).

În perioada ianuarie-septembrie 2026, agențiile de turism și tur-operatoarele au încasat, în total, 4,73 miliarde de lei, cu 11,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare parte a banilor, 4,47 miliarde de lei, a provenit din organizarea călătoriilor moldovenilor peste hotare.

Cele mai populare destinații au fost Turcia, care a atras 41,2% dintre turiștii plecați prin intermediul agențiilor, Bulgaria – 22%, Egipt – 13,6%, România – 7,7% și Grecia – 6%. Spania completează clasamentul, cu 1,2% din totalul plecărilor.

În nouă luni ale anului, 355,6 mii de persoane au călătorit peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5,7% mai multe decât în perioada similară din 2025. Aproape toți au plecat în scop de odihnă, recreere și agrement. Durata medie a vacanțelor a crescut de la 6,1 la 6,3 zile.

Vacanțe în Moldova

Pe de altă parte, Republica Moldova a primit 71,9 mii de vizitatori străini prin intermediul agențiilor de turism, cu 9,3% mai mulți decât în primele nouă luni ale anului trecut. Aproape 8 din 10 vizitatori au venit din România, care reprezintă 78,1% din total. Italia, Spania, Germania și Statele Unite se regăsesc, de asemenea, printre principalele țări de origine.

Turismul intern a înregistrat și el o creștere. Agențiile au deservit 84,7 mii de persoane care au călătorit în interiorul țării, cu 8,1% mai multe decât în 2025. Cele mai multe deplasări au fost organizate de agențiile din Chișinău (43%), urmate de cele din regiunea Centru (36,7%) și Sud (20,2%).

Per total, în ianuarie-septembrie 2026, serviciile agențiilor de turism și tur-operatoare au fost accesate de 512,2 mii de turiști și excursioniști, în creștere cu 6,6%. Numărul turiștilor-zile a ajuns la 2,44 milioane, cu 10,1% mai mult decât în perioada similară a anului precedent.

Datele BNS arată că turismul emițător domină în continuare piața, reprezentând 69,4% din totalul vizitatorilor deserviți, în timp ce turismului intern îi revin 16,5%, iar celui receptor – 14%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!