Relațiile Moscova-Beijing

Relațiile ruso-chineze de un nou tip depășesc alianțele militaro-politice ale Războiului Rece: „Prietenia dintre cele două state nu are frontiere, nu există zone de cooperare interzisă, consolidarea cooperării strategice bilaterale nu este îndreptată împotriva țărilor terțe, nu este supusă influenței unui mediu internațional în schimbare și a schimbărilor situaționale din țările terțe”.

Moscova remarcă importanța pozitivă a conceptului chinez de „comunitate cu un viitor comun pentru omenire”, iar Beijingul – rolul pozitiv al eforturilor Rusiei de a forma un sistem multipolar echitabil de relații internaționale.

Rusia și China intenționează să intensifice conjugarea planurilor de dezvoltare pentru Uniunea Economică Eurasiatică și Inițiativa „Belt and Road” și vor consolida cooperarea în cadrul mecanismelor multilaterale, inclusiv al ONU.

Moscova și Beijingul vor intensifica cooperarea în ceea ce privește dezvoltarea și producția de vaccinuri și medicamente împotriva coronavirusului. Ei se opun politizării problemei originii unei noi infecții – „se află în planul științific”.

Părțile intenționează să apere ferm inviolabilitatea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial și a ordinii mondiale postbelice existente, pentru a rezista încercărilor de denaturare și falsificare a istoriei sale.

SUA și NATO

Rusia și China se opun extinderii în continuare a NATO și cer alianței să renunțe la abordările războiului rece. Beijingul „tratează cu înțelegere și sprijină” propunerile Rusiei pentru formarea garanțiilor de securitate pe termen lung în Europa.

Ei se opun formării unor „structuri închise ale blocurilor și taberelor opuse” în regiunea Asia-Pacific și „rămân foarte vigilenți cu privire la impactul negativ asupra păcii și stabilității” strategiei indo-pacifice a Statelor Unite. În special, ambele părți sunt profund îngrijorate de crearea parteneriatului AUKUS între SUA, Regatul Unit și Australia.

Moscova și Beijingul cer Washingtonului să renunțe la planurile de desfășurare a rachetelor cu rază intermediară de acțiune și cu rază scurtă de acțiune la sol în Europa și în regiunea Asia-Pacific și vor consolida coordonarea în această privință.

Părțile condamnă, de asemenea, retragerea Statelor Unite dintr-o serie de tratate internaționale: „Denunțarea de către Statele Unite a unui număr de acorduri internaționale importante în domeniul controlului armelor are un impact extrem de negativ asupra securității și stabilității internaționale și regionale”.

Relații internaționale

Moscova și Beijingul sunt profund îngrijorate de provocările din domeniul securității internaționale și sunt încrezători că niciun stat nu poate și nu ar trebui să-și asigure securitatea în detrimentul altora.

Aceștia își reafirmă „sprijinul reciproc ferm” în protejarea intereselor lor fundamentale, a suveranității statului și a integrității teritoriale. Moscova aderă la principiul „o singură China” și se opune independenței Taiwanului „sub orice formă”.

Rusia și China intenționează să reziste interferenței forțelor externe în afacerile interne ale țărilor suverane „sub orice pretext”, să se opună așa-numitelor revoluții colorate și vor spori cooperarea în această parte.

Toate puterile nucleare ar trebui să „abandoneze mentalitatea Războiului Rece și jocurile cu sumă zero”, să reducă rolul armelor nucleare în politicile lor <… >, retragerea armelor nucleare dislocate în străinătate, excluderea dezvoltării nerestricționate a apărării antirachetă la nivel mondial.”

Moscova și Beijingul se opun încercărilor de a transforma spațiul cosmic într-o „arenă a confruntărilor armate” și cer lansarea negocierilor cât mai curând posibil pentru încheierea unui tratat multilateral privind prevenirea plasării de arme în spațiul cosmic. Angajamentele țărilor de a nu-l plasa pe primul loc „ar trebui să completeze, dar nu să înlocuiască” un acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

Rusia și China apără sistemul comercial multilateral, bazat pe rolul central al Organizației Mondiale a Comerțului, și se opun protecționismului. Acestea sunt, de asemenea, împotriva creării de noi bariere în calea comerțului internațional sub pretextul combaterii schimbărilor climatice.

Principiile democrației

Moscova și Beijingul sunt de acord că democrația nu este un „privilegiu al statelor individuale”: „Democrația nu este construită pe șabloane. În funcție de structura socio-politică, de istorie, de tradițiile și de caracteristicile culturale ale unui anumit stat, poporul său are dreptul de a alege astfel de forme și metode de punere în aplicare a democrației care corespund specificului acestui stat. Numai oamenii săi au dreptul să judece dacă un stat este democratic”.

„Încercările statelor individuale de a impune «standarde democratice» altor țări < … > sunt, de fapt, un exemplu de călcare în picioare a democrației și de îndepărtare de spiritul și adevăratele valori ale acesteia.” Protecția democrației și a drepturilor omului nu ar trebui utilizată ca instrument de presiune asupra altor țări și de interferență în afacerile lor interne.

Toate statele trebuie să adere la principiile de bază ale drepturilor omului, dar „din cauza specificităților naționale, < … > este necesar să corelăm universalitatea drepturilor omului cu situația reală dintr-o anumită țară.”

Rusia și China susțin drepturi egale de gestionare a internetului și consideră inacceptabile orice încercare de a-și limita dreptul suveran de a reglementa și de a asigura securitatea segmentelor sale naționale.

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.