Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Șantaj cu poze intime de după gratii: Un bărbat, condamnat și amendat cu 107.500 de lei

09 Mart. 2026, 12:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Mart. 2026, 12:09 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru șantaj. Totodată, acesta a primit și o amendă în mărime de 2.150 de unități convenționale, echivalentul a 107.500 de lei.

În anul 2020, victima s-ar fi cunoscut cu inculpatul prin intermediul rețelelor sociale. După ce femeia a aflat că bărbatul se află în detenție, aceasta s-ar fi întâlnit cu el la locul de detenție. Ulterior, după stabilirea unei relații de încredere între ei, acesta i-ar fi solicitat fotografii cu caracter intim, pe care femeia i le-a transmis.

„După ce victima a întrerupt legătura cu inculpatul, în luna iunie 2021, acesta a început să o amenințe cu publicarea imaginilor intime, solicitând transmiterea unor mijloace bănești. Amenințările erau formulate atât prin apeluri telefonice, cât și prin mesaje expediate pe diverse rețele sociale, inculpatul exercitând presiuni asupra victimei și amenințând că va face publice imaginile dacă nu îi vor fi transmise sumele solicitate.

În urma amenințărilor, victima a transferat bani pe un cont bancar indicat de inculpat. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord, în termenul prevăzut de lege”, transmite Procuratura Generală (PG).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 18:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 18:25 // Slider //  Valentina Buza

Poliția din Varșovia a reținut, sâmbătă, un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații organizate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, instituția aflată în centrul unei confruntări politice care s-a acutizat dramatic în ultimele 24 de ore.

Potrivit poliției, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a atras atenția uneia dintre femeile implicate în organizarea protestului, pentru că își ținea fața parțial acoperită. În momentul în care aceasta i-a cerut să-și descopere chipul, individul ar fi lovit-o și ar fi încercat apoi să fugă din mulțime.

Mai mulți protestatari au pornit imediat după el, strigând „Provocator, provocator!”, potrivit unui corespondent dpa aflat la fața locului, iar bărbatul a fost prins, în cele din urmă, de polițiștii care asigurau paza manifestației.

„S-a dovedit că avea asupra sa un cuţit, un pistol cu muniţie oarbă – încărcat – şi o legitimaţie pe care scria Securitate, al cărei design semăna cu cel al unui card de identificare al poliţiei”, a precizat poliția într-un comunicat. În urma percheziției, agenții au descoperit asupra lui și droguri.

Incidentul nu este primul din jurul clădirii. Încă de vineri seară, sute de oameni, printre care și parlamentari ai opoziției, s-au strâns în fața Tribunalului, iar trei persoane au fost arestate după ce au încercat să forțeze dispozitivul masiv al poliției, potrivit The Guardian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tensiunile au izbucnit după ce, vineri, judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, una dintre magistrații aleși de actuala majoritate parlamentară, i-a suspendat pentru o lună pe președintele Tribunalului, Bogdan Święczkowski, și pe adjunctul acestuia, Bartłomiej Sochański, ambii numiți în timpul guvernării PiS, apoi a preluat ea conducerea instituției, invocând vechimea cea mai mare în magistratură.

Decizia a fost anunțată pe site-ul oficial al Tribunalului.

Korwin-Piotrowska a susținut că măsura era necesară pentru ca instanța să poată funcționa din nou și pentru ca toți judecătorii aleși de parlament să își poată exercita mandatul.

Conducerea suspendată a respins însă decizia ca fiind ilegală, susținând că președintele Tribunalului nu poate fi suspendat și că judecătorii care au depus jurământul fără prezența șefului statului nu sunt membri cu drepturi depline.

Disputa s-a mutat apoi chiar în interiorul clădirii: șapte judecători au intrat în sediu însoțiți de ofițeri ai Serviciului de Protecție a Statului, iar între cele două tabere au avut loc îmbrânceli.

Susținătorii PiS și alte grupări de dreapta protestează de vineri seară în fața sediului, iar liderul partidului, Jarosław Kaczyński, a calificat suspendarea drept un atac asupra instanței.