Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Șase adulți și un copil, uciși într-un complex turistic din Mexic

17 Apr. 2023, 08:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
17 Apr. 2023, 08:30 // În Lume //  Redacția Realitatea

Bărbați înarmați au ucis sâmbătă șapte persoane, printre care și un copil, într-un atac asupra unui complex turistic din Cortazar, statul mexican Guanajuato, au declarat autoritățile.

Regiunea este din ce în ce mai afectată de violența cartelurilor de droguri, relatează Reuters. Imaginile distribuite pe scară largă pe rețelele sociale au arătat consecințele atacului într-un complex turistic plin de palmieri din orășelul Cortazar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Nu a fost clar cine s-a aflat în spatele atacului în care a fost ucis un copil de șapte ani, trei bărbați și trei femei, a declarat departamentul local de securitate din Cortazar. O persoană a fost grav rănită. În ultimii ani, cartelurile rivale de droguri au purtat bătălii sângeroase pentru a controla teritoriul și rutele de trafic prin acest stat mexican.

„După atac, atacatorii au fugit, dar nu înainte de a provoca pagube magazinului din complex și de a lua camerele de supraveghere și monitorul”, au declarat autoritățile locale într-un comunicat.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!