Șase primării din raionul Hîncești se unesc: Ce investiții sunt promise
FOTO SIMBOL
FOTO SIMBOL
Șase primării din raionul Hîncești vor fi reunite într-o singură primărie, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Noua administrație locală va beneficia de peste 40 de milioane de lei pentru proiecte de dezvoltare.
Din noua structură vor face parte primăriile Lăpușna, Bălceana, Boghiceni, Pașcani, Pervomaiscoe și Secăreni.
Potrivit autorităților, până acum au fost aprobate peste o mie de decizii privind amalgamarea voluntară, astfel că aproximativ 70% dintre primăriile din Republica Moldova participă la acest proces. Termenul pentru amalgamarea voluntară expiră pe 31 iulie și nu va fi prelungit.
O pace durabilă și justă în Ucraina ar putea crea condiții favorabile pentru reintegrarea Republicii Moldova, susține ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei. În același timp, prezența armatei ruse în regiunea transnistreană reprezintă un factor de risc pentru securitatea Ucrainei, a declarat diplomatul în emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea TV.
Întrebat dacă problema transnistreană se mai află pe agenda Kievului în contextul eventualelor negocieri de pace, ambasadorul a precizat că prioritatea Ucrainei este încheierea războiului.
„Pe agenda Ucrainei este pace în Ucraina”, a afirmat diplomatul, subliniind că aceasta trebuie să fie durabilă și justă.
Potrivit ambasadorului, încheierea războiului în aceste condiții ar putea favoriza procesul de reintegrare a Republicii Moldova.
În ceea ce privește prezența militarilor ruși în stânga Nistrului, diplomatul a confirmat că aceasta reprezintă un risc pentru Ucraina. Totuși, el a îndemnat la o evaluare proporțională a amenințării, menționând că în regiune s-ar afla puțin peste o mie de militari ruși.
Ambasadorul a comparat prezența militarilor necontrolați cu riscul generat de o persoană înarmată, dar a subliniat că numărul acestora nu trebuie supraestimat.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.