Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Scandal regal în Norvegia. Fiica cea mare a regelui, se căsătorește cu un șaman care susține că a înviat din morți

30 Aug. 2024, 22:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
30 Aug. 2024, 22:54 // În Lume //  Ursu Ana

Fiica cea mare a regelui Norvegiei, prințesa Martha Louise, se va căsători sâmbătă cu partenerul ei, Durek Verrett, care se autoproclamă șaman și afirmă că a revenit la viață după moarte. Nunta are loc pe fondul criticilor din țară la adresa acțiunilor cuplului și după ce un alt membru al familiei regale a fost acuzat de violență domestică, relatează BBC.

Sute de invitați au ajuns joi în orașul Alesund, din vestul Norvegiei, unde au participat la o întâlnire într-un hotel istoric. Astăzi, nuntașii au mers în orașul pitoresc Geiranger, situat pe malul unui fiord inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Conform programului nunții, oaspeții s-au bucurat de „un prânz ușor pe nava regală, admirând munții și cascadele din zonă”.

Cuplul se va căsători sâmbătă, într-un eveniment privat. Se așteaptă ca la ceremonie să participe membrii familiilor regale suedeză și norvegiană, alături de influenceri și vedete TV. Potrivit presei norvegiene, oaspeților li s-a cerut să nu folosească telefoane mobile sau camere foto în timpul ceremoniei și să nu posteze nimic despre eveniment pe rețelele sociale.

Prințesa Martha Louise, 52 de ani, și Verrett, 49 de ani, și-au anunțat logodna în 2022. Relația lor a fost dezvăluită în mai 2019, înainte de lansarea unui turneu de conferințe care a stârnit controverse și a determinat anunțul că prințesa nu-și va mai folosi titlul în scopuri comerciale. Cuplul nu este foarte bine văzut în Norvegia, iar Verrett a fost catalogat în diferite medii drept „șarlatan”, „escroc” și adept al teoriilor conspirației.

Durek Verrett, un afro-american care se declară a fi din „a șasea generație de șamani” din familia sa, a afirmat că a revenit la viață după moarte și că a prezis atacurile din 11 septembrie în SUA cu doi ani înainte de a avea loc. De asemenea, el a susținut că s-a vindecat de Covid-19 datorită unui medalion.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:27 // Slider //  Valentina Buza

Iarna 2026 – 2027 ar putea fi mai blândă decât în mod obișnuit în mare parte din Europa, potrivit celor mai recente estimări sezoniere realizate de Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF). Datele indică o probabilitate mai mare de temperaturi peste mediile climatologice în vestul continentului, în perioada decembrie 2026 – februarie 2027.

Conform prognozei, cele mai mari șanse pentru o iarnă mai caldă decât în mod normal apar în mare parte din vestul Europei. În schimb, în nordul și nord-estul continentului, temperaturile ar putea fi mai apropiate de valorile obișnuite pentru această perioadă a anului.

Estimările ECMWF oferă o primă imagine asupra evoluției vremii în următoarele luni de iarnă, însă nu reprezintă o prognoză exactă a temperaturilor sau a condițiilor meteorologice din fiecare țară.

Modelul sezonier european analizează mai multe scenarii posibile de evoluție a vremii, iar cele mai recente estimări se bazează pe 51 de simulări meteorologice. Acestea indică probabilitatea unor abateri de temperatură față de mediile climatologice (n.r. anomalii termice), nu valorile exacte care vor fi înregistrate.

Prin urmare, semnalul unei ierni mai calde nu exclude apariția unor episoade de frig, a ninsorilor sau a unor perioade cu temperaturi negative. Chiar și într-un sezon cu o medie termică peste normal, pot exista intervale cu vreme severă și schimbări importante de temperatură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O posibilă explicație pentru tendința termică indicată de unele estimări sezoniere este și instalarea fenomenului El Niño. Acesta reprezintă o încălzire anormală a apelor de suprafață din zona centrală și estică a Oceanului Pacific ecuatorial și poate influența circulația atmosferică la nivel global.

Efectele sale se pot resimți la distanțe mari de regiunea Pacificului, prin modificarea unor tipare de circulație atmosferică.

Totuși, legătura dintre El Niño și vremea din Europa este complexă și nu permite încă stabilirea directă a temperaturilor care vor fi înregistrate într-o anumită țară.