Municipiul Bălți ar putea fi obligat să restituie aproape 185.000 de euro din bugetul local, după ce auditorii au identificat nereguli în procedura de achiziție a lucrărilor realizate în cadrul unui proiect transfrontalier cu Primăria Botoșani. Este vorba despre proiectul „Eminescu: o cultură – o rută în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți”, prin care au fost reamenajate mai multe obiective din Parcul Central al municipiului. Investigația a fost realizată de NordNews.
Potrivit investigației, auditorii din România și Republica Moldova au constatat că Primăria Bălți nu ar fi respectat toate regulile europene privind publicitatea procedurii de achiziție. Mai exact, municipalitatea a publicat un anunț de intenție în Buletinul Achizițiilor Publice, însă nu ar fi publicat corespunzător anunțul efectiv de participare și documentația necesară pentru ca firmele interesate să poată accesa licitația.
În consecință, a fost aplicată o corecție financiară de 25% din cheltuielile verificate, ceea ce reprezintă 184.298,45 de euro. La această sumă se adaugă un comision bancar de 27,65 de euro.
Licitația pentru executarea lucrărilor a fost organizată de Primăria Bălți de trei ori. Primele două proceduri, lansate în iulie și toamna anului 2022, nu au atras niciun ofertant. La cea de-a treia licitație, lansată în ianuarie 2023, a participat o singură companie – SRL „Vladmih Company”. Contractul, în valoare de peste 19,4 milioane de lei, a fost atribuit acesteia la 31 mai 2023.
Inițial, bugetul alocat municipiului Bălți pentru proiect era de aproximativ 747.000 de euro. Ulterior, Consiliul municipal a majorat de două ori finanțarea, iar contribuția municipiului a ajuns la peste 504.000 de euro.
Proiectul a inclus amenajarea intrării și scărilor din Parcul Central, teatrul de vară, havuzul „Lacul cu nuferi” și aleile tematice. De asemenea, au fost modernizate sala festivă a Liceului „Mihai Eminescu” și un spațiu dedicat patrimoniului literar.
Investigația NordNews arată că, la recepția lucrărilor din 5 ianuarie 2024, comisia formată din șapte persoane a constatat documente incomplete, lucrări neexecutate și abateri de la proiect. Cu toate acestea, membrii comisiei au propus recepționarea obiectivului.
Cine răspunde pentru nereguli
Fostul primar al municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin, susține că implementarea proiectului a fost gestionată de viceprimarii Ghenadie Șmulschii și Tatiana Dubițkaia. Documentele consultate de NordNews arată însă că Grigorișin a semnat dispoziția de constituire a grupului de lucru pentru achiziții și decizia de atribuire a contractului companiei „Vladmih Company”.
La rândul său, viceprimarul Ghenadie Șmulschii afirmă că a devenit manager de proiect abia în februarie 2023, după publicarea anunțului de intenție, în iulie 2022.
Acesta a explicat că neregulile ar fi fost provocate de lipsa de experiență a funcționarilor în aplicarea regulilor europene de achiziții PRAG, pe care le-ar fi studiat din mers. Șmulschii a respins ideea că neregulile ar fi fost intenționate și a declarat că nu consideră că există vinovați în interiorul Primăriei.
Primăria refuză să achite banii
Potrivit documentelor prezentate de NordNews, autoritățile române au notificat Primăria Botoșani, în calitate de beneficiar lider al proiectului, să restituie banii. Ulterior, după ce suma nu a fost recuperată, notificarea a fost transmisă direct Primăriei Bălți, în mai 2026.
Ministerul Finanțelor din Republica Moldova a explicat că restituirea ar putea fi făcută din veniturile proprii ale municipalității și din defalcările din impozitul pe venitul persoanelor fizice, în limita posibilităților bugetare.
Actualul primar al municipiului Bălți, Alexandr Petkov, susține însă că administrația locală nu recunoaște datoria și va contesta solicitarea în instanțele din România. Edilul afirmă că face toate demersurile necesare pentru ca bugetul municipal să nu fie afectat și că Primăria va lupta până la capăt pentru a evita plata celor aproape patru milioane de lei.
Avocatul și expertul WatchDog Alexandru Bot precizează că raportul de audit nu este echivalentul unei sentințe judecătorești, iar decizia finală privind obligația de restituire aparține instanței. Deocamdată, suma solicitată nu a fost recuperată, iar Primăria Bălți nu a prezentat dovezi că ar fi depus deja o acțiune în instanță.