Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

Schemă de cumpărare fictivă a bovinelor din Moldova: Un cetățean al Libanului, condamnat la închisoare

17 Ian. 2025, 08:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2025, 08:47 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Libanului a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu obligarea achitării prejudiciului de peste 4.600.000 lei unui cetățean al Libiei, pe care „l-ar fi ajutat” să cumpere bovine în Moldova, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

„Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău (sediul Centru) cumpărătorul înșelat urma să primească în Libia cele 4.000 de bovine transportate cu vaporul, pentru vânzarea ulterioară a cărnii. Acesta s-a hotărât să le cumpere, după ce în 2013 vânduse acasă un teren de pământ, iar câștigul intenționa să-l investească într-o afacere. În acest scop, după ce s-a informat, victima a sosit în Moldova (după ce a obținut viză de călătorie în Turcia), ca să încheie tranzacția cu condamnatul cu vârsta de 50 de ani originar din Liban, dar care locuia în Chișinău.

Aici, acesta a fost întâlnit de către condamnat, care se prezentase cu un nume fals ca reprezentant al companiei ce urma să organizeze vânzarea bovinelor. Acesta era însoțit de alte patru persoane – membri ai unui grup infracțional, condamnați la solicitarea procurorilor în 2015, prin sentința Judecătoriei Centru din Chișinău”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.

Conform probelor prezentate în instanță de PCCOCS, aceștia l-au convins pe cumpărător să transfere întâi o primă parte din suma contractului semnat, în mărime de $16.000.

„Potrivit aceluiași contract, pentru ca să purceadă la obținerea certificatelor și închirierea vaporului pentru transportarea bovinelor, cumpărătorul se obligase să arate dovada că deține într-un cont bancar din Moldova a doua parte a sumei. Astfel, acesta a plecat din Moldova în Tunisia și a făcut transferul în propriul cont bancar, în așteptarea celor 4.000 de bovine acasă, în Libia.

Însă, condamnatul și ceilalți membri ai grupului infracțional au falsificat un act de identitate pe numele cumpărătorului, în baza căruia au obținut o procură oficială, prin care acesta le permitea să retragă banii din propriul cont bancar din Moldova. Astfel, în următoarea lună de la vizita cumpărătorului la Chișinău, condamnatul și ceilalți membri au extras din contul bancar al victimei peste $350.000 (peste 4.600.000 lei).

Cumpărătorul înșelat, însă, i-a denunțat autorităților care au pornit investigațiile penale, iar în 2016 procurorii au trimis dosarul penal în judecată”, mai precizează acuzatorii de stat.

Urmare a condamnării acestuia, până la devenirea definitivă a sentinței, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 08:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
23 Sept. 2026, 08:02 // Societate //  Valentina Buza

Agenția Națională de Recorduri a Moldovei (NRA) a înregistrat oficial un nou record național: „Cea mai tânără toboșară”. Recordul îi aparține Nataliei Bădărău, care studiază arta tobelor din august 2025. La momentul stabilirii recordului, Natalia avea 6 ani, 11 luni și 22 de zile.

Proba oficială care a confirmat recordul a avut loc pe 5 septembrie 2026, în cadrul unui concert al Nataliei desfășurat în Chișinău, pe aleea Mircea cel Bătrân.

Conform cerințelor NRA, tânăra interpretă a cântat consecutiv 5 piese, integral, fără întreruperi sau montaj, demonstrând stăpânirea completă a întregului set de tobe. Proba a fost înregistrată printr-o filmare video continuă și confirmată prin declarațiile a patru martori independenți.

Natalia are la activ deja peste 10 apariții publice, participare la un festival național și unul internațional. Agenția Națională de Recorduri a Moldovei a confirmat oficial performanța și a înregistrat-o în categoria „Cea mai tânără toboșară”.