Trei bărbați, originari din satul Cotiujeni, raionul Briceni, implicați în schema infracțională „ruda implicată în accident” au fost reținuți de oamenii legii.
Suspecții, cu vârstele de 27, 29 și 40 de ani, au contactat o femeie, pretinzând că sunt angajați ai instituțiilor de drept, și i-au spus că fiica sa ar fi provocat un accident rutier. Sub pretextul „clasării dosarului penal”, au convins victima să le transmită 5.000 de euro și 2.000 de lei.
Poliția Națională precizează că unul dintre făptași a încercat să fugă, dar a fost prins de autorități.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În acest sens, polițiștii îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și să-și informeaze apropiații, amintindu-le că siguranța începe cu fiecare dintre noi.

