Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Se poate „trezi” cu dosar penal. Conaționalul a preluat un plic cu acte false fără a verifica conținutul

30 Iun. 2021, 10:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2021, 10:34 // Societate //  Realitatea.md

Un conațional în vârstă de 32 de ani, cu dublă cetățenie, pasager al rutei Moldova – Germania riscă dosar penal pentru deținerea actelor oficiale false. Potrivit informațiilor, tânărul moldovean a acceptat să-și ajute un conațional, prin preluarea plicului cu documente și transmiterea acestuia unei persoane când va ajunge la destinație.

Incidentul a fost înregistrat ieri, 29 iunie, în punctul de trecere a frontierei Cahul.

„În jurul orei 18:45, pe direcția ieșire din țară s-a apropiat un microbuz de model Mercedes Sprinter, înmatriculat în Bulgaria, care efectua cursă spre Germania. Conform procedurilor legale, dar și în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control adițional pasagerii rutei. Ca urmare a controlului de nivelul II, un pasager de 32 de ani, bărbat cu dublă cetățenie, a prezentat un plic ce nu i-ar fi aparținut. La examinarea acestuia, polițiștii de frontieră au descoperit o carte de identitate românească cu datele de identitate ale altei persoane. În cadrul verificărilor cu tehnica specială s-a stabilit prezența mai multor semne de falsificare”, spune poliția de frontieră.

Audiat, tânărul a comunicat că nu cunoaște nimic despre conținutul plicului pe care acesta îl primise de la o persoană în timpul îmbarcării, fiind rugat să-l transmită alteia când va ajunge la destinație.

În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind deținerea și folosirea actelor oficiale false. Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei, iar tânărul și-a continuat călătoria.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 17:07
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2026, 17:07 // Slider //  Realitatea.md

Fostul deputat PAS Oazu Nantoi, în vârstă de 78 de ani, este judecat în lipsă de o instanţă din Moscova într-un dosar penal intentat pentru denigrarea armatei ruse. Anunţul a fost publicat pe pagina web a judecătoriei ruse, la începutul lunii noiembrie, scrie TVR Moldova.

Nantoi califică acţiunile regimului de la Moscova drept tentative de intimidare a Chişinăului în contextul tendinţelor expansioniste ale Kremlinului.

Potrivit unui document de pe site-ul judecătoriilor de la Moscova, Oazu Nantoi este cercetat penal pentru o presupusă încălcare a două articole din codul penal rus: răspândire de informații false despre armata rusă şi incitare la ură sau ostilitate. Asta după ce şi-a exprimat constant pozițiile publice privind sprijinul pentru Kiev și criticând războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. El a cerut chiar introducerea unui regim de vize cu Federația Rusă. În luna iulie 2025, autoritățile ruse l-au dat în urmărire, după ce încă din 2023 îi interziseseră intrarea pe teritoriul țării.

„Pe 6 noiembrie, în instanţa Basmannîi Sud de la Moscova a fost înregistrat dosar penal pe numele meu. Eu cunosc, de mai mulţi ani, sunt persona non-grata în Rusia şi în stânga Nistrului. Regimul lui Putin nu recunoaşte Republica Moldova ca stat suveran şi independent şi percepe Moldova ca pe un subiect al teritoriului ex-sovietic ce urmează să fie întors sub controlul Rusiei. Mesajul este că aveţi grijă. Noi avem de gând să venim la voi”, a declarat fostul deputat.

Oazu Nantoi susţine că nu va încerca să conteste decizia autorităţilor de la Moscova, potrivit sursei citate.

„Este un nonsens să încerci să contestezi acţiunile unui regim care a dat peste cap toate normele dreptului internaţional, i-a transformat pe propriii cetăţeni în propriii sclavi, în carne de tun şi care comite crime oribile împotriva umanităţii şi a Ucrainei vecine care ne apără pe noi”, a mai adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Printre oficialii moldoveni sancționați de Rusia se numără: Viorel Barda, Adrian Belîi, Larisa Voloh, Vitalie Gavrouc, Maria Gonța, Liliana Grosu, Natalia Davidovici, Alina Dandara, Dorian Istratii, Mariana Cușnir, Mihail Leahu, Mihai Popșoi, Radu Marian, Veronica Roșca, Andrian Cheptonar, Ion Șpac, Eugenia Cojocari, Ersilia Qatrawi, Mihail Druță, Maria Pancu, Artemie Catanoi, Igor Chiriac, Ion Groza, Vasile Grădinaru, Sergiu Lazarencu, Vitalie Jacot, Ion Babici, Doina Gherman, Gheorghe Cojoc, Ana Revenco, Olesea Stamate, Lilian Carp și Oazu Nantoi.