Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Se va preocupa de campania electorală! Șeful cabinetului președintei, Adrian Băluțel, a degrevat din funcție

26 Sept. 2024, 12:59
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Victoria Laur
26 Sept. 2024, 12:59 // Alegeri //  Victoria Laur

Șeful cabinetului președintei, Adrian Băluțel, a degrevat din funcție. Oficialul urmează să se preocupe de campania electorală a Maiei Sandu.

Responsabilii pentru domeniul comunicării de la Președinție mai precizează că Maia Sandu, în zilele de lucru, când are mai multe întâlniri cu alegătorii, își va lua concediu. La fel vor proceda și alți angajați publici din cadrul administrației prezidențiale, implicați în promovarea candidatei la alegeri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, Maia Sandu a precizat anterior că funcționarii care o vor susține în campanie vor degreva din funcție. De asemenea, potrivit ei, mașina de serviciu nu va fi folosită în perioada evenimentelor care țin de promovarea sa electorală.

Pe de altă parte, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Grădinaru, puncta pe 25 septembrie 2024, în cadrul  emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV, că miniștrii nu vor renunța la funcțiile lor pentru perioada campaniei, deoarece desfășoară acțiunile electorale în afara orelor de muncă.

Scandal între Grădinaru şi Plîngău la Rezoomat: Miniștrii nu fac campanie în ore de muncă sau „împart gazete” la 14:00?

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 14:36 // Slider //  Daniela Baranovschi
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) anunță că 61 de servicii publice au fost restabilite și pot fi accesate din nou prin portalul evo.gov.md, în timp ce alte 21 rămân temporar indisponibile după atacul cibernetic asupra infrastructurii guvernamentale. Autoritățile spun că tentativele de atac continuă, însă verificările de până acum nu au depistat noi extrageri neautorizate de date din sistemele gestionate de AGE.

Potrivit AGE, atacatorii încearcă în continuare să găsească vulnerabilități în sistemele informatice ale instituțiilor publice. Restabilirea serviciilor se face treptat, după verificarea securității acestora. De proces sunt responsabile Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică.

În paralel, autoritățile verifică informațiile care ar fi fost extrase în urma atacului inițial. Scopul este să stabilească ce date au fost vizate și care sunt persoanele afectate. Listele întocmite sunt analizate pentru a elimina informațiile repetate sau neconcordanțele, iar AGE pregătește un mecanism prin care cetățenii afectați să fie informați individual.

Autoritățile mai precizează că, până acum, verificările nu au arătat că datele cetățenilor din registrele de stat ar fi fost modificate sau alterate în urma atacului.

Instituțiile implicate spun că vor anunța pe măsură ce vor fi restabilite și celelalte servicii, dar și după ce vor avea rezultate confirmate privind amploarea incidentului și persoanele afectate.

Amintim că, atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de coduri de identificare (IDNP). Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, informații despre rude și bunuri, prestații sociale, dar și unele date financiare.

În urma incidentului, șefa AGE, Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite de escroci.

Cazul  a ajuns și în atenția Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, acestea sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!