Tariful pentru călătoria cu transportul public din Bălți ar putea crește până la 5 lei. Operatorii planifică grevă pentru marți, 15 martie, solicitând consiliului local să emită o decizie.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat deja, apoi publicat de jurnaliștii publicației locale NordNews, însoțit de calculele, solicitările și argumentările transportatorilor. Potrivit documentului, taxa ar putea crește pentru autobuzele și microbuzele care circulă în raza orașului și suburbiilor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Transportatorii au făcut socotelile și afirmă că nu fac față cheltuielilor. Aceștia amenință că dacă nu vor fi auziți, își vor suspenda serviciile săptămâna viitoare. Între timp, Primăria localității Răuțel a anunțat deja că pe 15 martie transportul public va circula doar dimineața, între orele 6:00 și 8:30, din cauza grevei anunțate de operatori.

Amintim că joi, 10 martie, Comisia pentru Situații excepționale a dispus ca pentru perioada stării de urgență să poată fi modificate și prețurile pentru călătoriile cu transportul public interurban, plafonul fiind stabilit în baza unei metodologii create de autorități. În acest caz, tarifele se vor stabili în fiecare zi de vineri a săptămânii curente, pentru săptămâna următoare.
