Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Seceta afectează și Prutul. Hajder: A fost luată decizia de a reduce debitul de apă la 14 m³/s

28 Sept. 2026, 11:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
28 Sept. 2026, 11:03 // Actualitate //  Cătălina Boico

Situația hidrologică severă afectează și râul Prut. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță că a fost luată decizia de a reduce debitul de apă evacuat în râul Prut la 14 m³/s, având în vedere că până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic mai sunt doar 72 de centimetri.

Totodată, Hajder a adăugat că de la începutul lunii septembrie, în lacul de acumulare Costești-Stânca au intrat, în medie, 14 m³/s de apă, în timp ce debitul mediu evacuat a fost de aproximativ 26 m³/s. Altfel spus, în lac a intrat un volum de apa de 32,23 milioane m³ de apă și a fost deversat un volum de 58,83 milioane m³.

Pe 1 septembrie 2026, nivelul apei în lac era de 83,5 metri, iar astăzi este de 82,22 metri. În aproximativ o lună, lacul a pierdut 1,28 metri.

„Aceasta măsură este necesară pentru a păstra rezerva de apă în lac. Prioritatea noastră este să asigurăm alimentarea cu apă a cetățenilor. Prutul este sursa principala de apă pentru unele localități din raioanele Glodeni, Fălești, Leova, Ungheni, Cahul și Cantemir”, a spus Hajder.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, scurgerea apei pe râurile Nistru și Prut, dar și pe majoritatea râurilor mici din Republica Moldova, va rămâne redusă în perioada 27 septembrie – 2 octombrie. În acest context, autoritățile au emis avertizări hidrologice de cod roșu, portocaliu și galben pentru mai multe sectoare.

Avertizare hidrologică: Scăderi semnificative ale debitelor pe Nistru, Prut și râurile mici

 

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 12:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 12:12 // Slider //  Valentina Buza

Peste 2 100 de autorizații de construire au fost eliberate în primele nouă luni ale anului, cu 2,9% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe au fost pentru construcția locuințelor, arată datele Biroului Național de Statistică, transmite IPN.

Potrivit BNS, 1 588 de autorizații au fost eliberate pentru clădiri rezidențiale, iar 536 pentru clădiri nerezidențiale, în perioada ianuarie-septembrie. Numărul autorizațiilor pentru clădiri rezidențiale a scăzut în municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia și regiunile Sud și Nord, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în regiunea Sud, cu 16 autorizații mai puține, și în regiunea Nord, cu 18 mai puține. În schimb, în regiunea Centru au fost eliberate cu 15 autorizații mai multe.

În cazul clădirilor nerezidențiale, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în regiunea Centru, cu 48 mai puține, și în regiunea Sud, cu 15 mai puține. În regiunea Nord, numărul acestora a fost cu unu mai mic. În schimb, în municipiul Chișinău au fost eliberate cu 15 autorizații mai multe, iar în UTA Găgăuzia, cu 16 mai multe față de ianuarie-septembrie 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!