Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Secretarul de stat al MAEIE Eugen Revenco: Sperăm că CEC își va revedea decizia pentru votul din diaspora

07 Iun. 2021, 09:46
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
07 Iun. 2021, 09:46 // Alegeri //  Realitatea.md

Decizia Comisiei Electorale Centrale privind deschiderea a doar 139 de secții de vot peste hotare pentru alegerile parlamentare anticipate nu a fost coordonată cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene care a propus 190, a declarat Europei Libere, Eugen Revenco, secretarul general al ministrului de externe, cel care coordonează deschiderea secțiilor de votare în străinătate la scrutinul din 11 iulie.

„Unul din obiectivele diplomației moldovenești este protejarea și asigurarea drepturilor cetățenilor noștri de peste hotare. Dreptul de a alege este un drept fundamental și organizarea exercitării acestui drept ține nemijlocit de competența Ministerului Afacerilor Externe. De aceea înainte de a propune o listă, geografia distribuției, noi am luat în calcul, după ce am consultat fiecare ambasadă moldovenească, atât numărul oficial al moldovenilor care se află într-un stat, cât și un număr neoficial pe care îl putem deduce, am ținut cont de faptul câtă lume a votat la alegerile precedente, care au avut loc doar o jumătate de an în urmă și este cel mai clar indicator despre potențialul de vot într-o regiune sau alta”, a declarat Eugen Revenco.

Oficialul susține că ministerul de Externe a notificat dublu Comisia Electorală Centrală cu privire la numărul persoanelor înregistrate prealabil peste hotare, cât și majorarea numărului secțiilor de vot. De asemenea, CEC a fost informată precum că ministerul este în capacitate deplină de a organiza votul în diasporă cu 190 de secții.

„Înregistrarea prealabilă este și ea un criteriu obligatoriu care se ia în calcul. Noi am dat primele noastre cifre cu o zi înainte de închiderea perioadei de înregistrare prealabilă, pe data de 25 mai, dar am indicat că cifrele sunt în creștere și putem să ne așteptăm la un număr diferit, dar ulterior în luările noastre de atitudine, de poziție, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale, chiar și în ajun, pe data de 5 seara sau pe data de 6 dimineața în corespondența pe care am expediat-o am reconfirmat capacitățile noastre depline de a deservi și de a organiza alegerile în toate secțiile de votare pe care noi le-am propus”, a adăugat Revenco.

Confirm că în lista inițială și ultima poziție pe care noi am avut-o: organizarea alegerilor în circa 190 de secții de votare este în puterile Ministerului Afacerilor Externe, avem logistica pregătită, avem capacitățile coordonate din timp cu ambasadele noastre, am verificat locațiile unde pot fi amplasate secțiile și am verificat și devizul de cheltuieli în cazul în care ar fi nevoie să se acopere cu surse financiare suplimentare”, a precizat funcționarul.

Realitatea.md amintește că sâmbătă, 5 iunie, CEC, cu votul a cinci membri, a decis ca peste hotarele țării să fie deschise doar 139 de secții de vot și nu 190, așa cum au recomandat reprezentanții MAEIE. Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi a motivat Hotărârea prin lipsa resurselor financiare, deși MAEIE a informat instituția că dispune de resurse pentru a deschide cele 190 de secții.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Realitatea.md

Piața imobiliară din Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri de prețuri din ultimii ani, chiar dacă locuințele din Chișinău rămân mai ieftine decât în majoritatea capitalelor europene. Potrivit celor mai recente date publicate de Global Property Guide, prețul mediu al apartamentelor din Chișinău a ajuns la 1.749 de euro pentru un metru pătrat, cu 27,7% mai mult decât în urmă cu doi ani și cu 63,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2023, scrie BANI.MD.

Analiza Global Property Guide, actualizată în octombrie 2026, compară prețurile locuințelor din 81 de piețe imobiliare și 237 de orașe din întreaga lume. Datele arată diferențe  între capitale, atât în ceea ce privește costul unui metru pătrat, cât și ritmul de scumpire a proprietăților.

În Chișinău, după o perioadă de creșteri accelerate, piața dă primele semne de stabilizare. În trimestrul II al anului 2026, prețul mediu al apartamentelor a scăzut cu 1,1% față de trimestrul precedent, de la 1.768 la 1.749 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scumpirea este de numai 1,7%, mult sub ritmul înregistrat în perioada 2024–2025.

Totuși, diferența față de acum aproape trei ani rămâne mare. În ultimul trimestru din 2023, un metru pătrat de apartament în Chișinău costa în medie 1.070 de euro. În prezent, pentru aceeași suprafață, cumpărătorii trebuie să achite cu aproximativ 679 de euro mai mult. Astfel, un apartament de 60 de metri pătrați, evaluat teoretic la 64.200 de euro la sfârșitul anului 2023, ar costa acum aproape 105.000 de euro, adică cu peste 40.000 de euro mai mult.

Comparativ cu alte capitale din regiune, Chișinăul continuă să aibă printre cele mai mici prețuri. La București, metrul pătrat costă în medie 2.312 euro, cu aproximativ 32% mai mult decât în Capitala Republicii Moldova. La Kiev, prețul este de 2.005 euro, la Sofia de 2.538 de euro, iar la Budapesta ajunge la 3.553 de euro.

O situație interesantă se înregistrează în România, unde prețurile apartamentelor din București au crescut cu 39,1% în ultimii doi ani și au depășit ritmul de scumpire din Chișinău. Și în Sofia, majorarea a fost de 37,9%, în timp ce la Belgrad prețurile au avansat cu 30,2%, iar la Budapesta cu 29,4%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La polul opus se află unele dintre cele mai scumpe orașe din Europa. La Zurich, prețul mediu al unui metru pătrat ajunge la 18.499 de euro, de peste zece ori mai mult decât în Chișinău. În centrul Luxemburgului, un metru pătrat costă 10.471 de euro, la Copenhaga 10.048 de euro, la Paris 9.630 de euro, iar la Amsterdam 8.545 de euro.

Deși locuințele sunt mult mai scumpe în aceste orașe, evoluția prețurilor a fost diferită. În Luxemburg, proprietățile s-au ieftinit cu 6,5% în ultimii doi ani, în timp ce la Londra scăderea a fost de 2,9%. Amsterdam a înregistrat o reducere ușoară, de 0,2%, iar în Paris prețurile au crescut cu 3,8%.

La nivel mondial, cele mai ridicate prețuri sunt raportate în Hong Kong, unde metrul pătrat costă în medie 24.184 de dolari, urmat de Zurich și Singapore, unde prețul ajunge la 17.110 dolari.

Datele Global Property Guide arată că, în ansamblu, 55 dintre cele 81 de piețe analizate au înregistrat creșteri anuale ale prețurilor locuințelor. Majorarea mediană a fost de 3,7%, ceea ce evidențiază continuarea presiunilor asupra piețelor imobiliare, dar cu diferențe semnificative între regiuni.